Default title

Loading Events

« All Events

Ocolul lumii în 80 de minute

6 July @ 14:00 - 19 August @ 18:00

Muzeul National al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită vineri, 6 iulie 2018, ora 14:00, în Sala Gheorghe Focșa, Șos. Kiseleff nr. 28, la vernisajul expoziției „Ocolul lumii în 80 de minute”. Inspirată de „călătoria” lui Jules Verne din 1872, profesorul şi criticul de artă Adina Nanu ne poartă prin paginile unei alte cărţi, a noastre proprii, în care desenele sunt înlocuite cu veşminte şi obiecte autentice, care ar fi putut fi văzute la sfârşitul secolului al XIX-lea de către Jules Verne şi eroii săi. Scopul acestui periplu este să ne arate că aspectul cu care fiecare dintre noi se înfăţişează semenilor poate să atingă nivelul unei arte şi să fie un izvor de bucurie. Înveşmântarea este inevitabil creaţia unei compoziţii vizuale care stârneşte celor din jur anumite stări sufleteşti, de admiraţie sau respect, teamă sau milă. Alăturarea de forme şi culori vorbeşte nu numai înţelegerii raţionale, ci şi tuturor simţurilor, stârnind emoții și sentimente recepționate în primul rând subconștient.

Expoziția de față cuprinde lucrări de artă plastică și decorativă, în care costumul apare ca prima și cea mai însemnată manifestare a comunicării prin imagine. Ocolul lumii este ilustrat de costume și obiecte care diferă de la un continent la altul, exprimând culturi și mentalități diferite. Fiecare în felul său alcătuiește un exemplu de armonie care încântă ochiul și sufletul. Din celelalte continente au ajuns mereu în Europa obiecte exotice, pline de mister. Privitorul e invitat să intre în roman, să trăiască alături de personajele lui mai ales prin senzațiile, emoțiile și sentimentele pe care le resimte. Compozițiile, care reconstituie etapele călătoriei, urmăresc evocarea unor atmosfere specifice din Londra, Paris, Egipt, India, China, Japonia și SUA.

Din expoziție nu puteau lipsi cei patru eroi principali ai romanului: Phileas Fogg, care conduce expediția, Passepartout, servitorul său, Auda, salvată de la moarte în India, și detectivul Fix, care urmărește să-l aresteze pe Fogg, crezând că acesta a jefuit Banca Angliei. În jurul lor, expoziția este compusă din 7 centre succesive, reprezentând principalele orașe prin care trec eroii cărții, așezate în sală de la stânga la dreapta, mergând ca acele ceasornicului. Fiecare din ele este marcat pe hartă. Toate manechinele poartă veșminte autentice. Capetele personajelor principale au fost modelate de Adina Nanu și turnate în rășină, apoi colorate discret, la fel ca statuile grecești din Muzeul Acropole din Athena.

Expozitia „Ocolul lumii în 80 de minute” este realizată de profesorul Adina Nanu şi echipa ei: cele două fiice, prof. dr. Unda Popp, director al departamentului Modă – Design Vestimentar, Facultatea de Arte Decorative și Design din cadrul UNARTE București, Ana Stanciu, lector la UNATC București și fiul, Iosif Oprescu, lector dr. la catedra de design a UNARTE București.

Expoziția va fi deschisă în perioada 6 iulie – 19 august 2018 și va putea fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10:00 – 18:00, la sediul Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Sala Gheorghe Focșa, Șos. Kiseleff nr. 28, sector 1, București.

 

Mai multe detalii:

 

Biroul Relații Publice

relatii.publice@muzeul-satului.ro

031 106 99 01

Details

Start:
6 July @ 14:00
End:
19 August @ 18:00
Event Category:

Venue

Sala Gheorghe Focșa
Şos. Kiseleff nr. 28
Bucuresti, sector 1, România

Organizer

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Website Security Test