Default title

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sărbătoarea breslei artiștilor plastici și restauratorilor

18 October - 15 November

Cu prilejul zilei patronului şi ocrotitorului lor, Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, Breasla Restauratorilor şi a Creatorilor de Artă Sacră din România va fi în sărbătoare, în spațiul generos și întotdeauna primitor al Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”, partener tradițional al Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Vă invităm să participați, ca în fiecare toamnă, la expoziția breslei, în cadrul căreia vom prezenta, prin creațiile artiștilor și restauratorilor, căutările de atelier sau realizările din anul ce se apropie de sfârșit. Organizată în zi de mare sărbătoare, de Sfântul Luca – zugravul Maicii Domnului, expoziția va evoca contribuția artiștilor în plan cultural, într-o notă personală specifică fiecăruia.

Evenimentul va avea loc joi, 18 octombrie, începând cu orele 14.00.

La Biserica din Gorj, din centrul zonei de nord a Muzeului Satului, va avea loc o pomenire a membrilor breslei trecuți în eternitate, pornind de la zugravii de subțire și sfârșind cu comemorarea întemeietorilor Sindicatului Artelor Frumoase, devenit Uniunea Artiștilor Plastici din România și a fondatorilor Asociației Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare.

După pomenire va avea loc vernisajul expoziției de artă religioasă a filialei, în H.H. Stahl și Foaier, proiect expozițional prezentat de către criticul de artă Marius Tița. Vor expune artişti plastici profesionişti – membri titulari şi stagiari ai U.A.P din România şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Arte – alți artişti plastici profesionişti cu activitate importantă în domeniul artelor vizuale sau al restaurării bunurilor culturale, dar și elevi ai Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” din București.

Expoziția va fi deschisă până pe 15 noiembrie 2018, de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

CURATORI: Irina Sava, Cristian Olteanu

CO-ORGANIZATOR: Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

PARTENERI: Universitatea Naţională de Arte București, Liceul de artă „Nicolae Tonitza”

PARTENERI MEDIA: Radio România Cultural, Radio România Internațional, Trinitas TV, Intell News, Jurnalul Bucureștiului, ArtInfoNews, ArtPortfolio, Televiziunea online Senso TV

Details

Start:
18 October
End:
15 November
Event Category:

Venue

Sala H.H Stahl
Şos. Kiseleff nr. 30
Bucuresti, sector 1, România

Organizers

Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Website Security Test