8 January 2017

Nicolae Purcărea

“Norocul meu a fost ca am avut un tovarăş de viaţă: sculptura. Prin sculptura mi-am găsit libertatea”, spunea cel ce a plecat dintre noi vineri, 25 septembrie 2015, la vârsta de 91 de ani, Nicolae Purcărea (n.13 decembrie 1923, Şcheii Braşovului), unul dintre „Tezaurele Umane Vii” ale Braşovului, un cunoscut creator popular, sculptor tradiţional în lemn, fost deţinut politic atât în perioada comunistă, cât şi în cea a mareşalului Ion Antonescu.
Om de o deosebită delicateţe sufletească, Nicolae Purcărea a avut tăria să depăşească îngrozitoarele torturi fizice, psihice şi spirituale pe care le-a îndurat în închisorile de la Braşov, Piteşti, Poarta Albă, Valea Neagră, Craiova, Gherla, Codlea, Culmea, Periprava, Galaţi, Jilava încheindu-şi perioada de detenţie la Aiud. 20 de ani a fost închis pentru „activitate legionară şi terorism” şi ca „prim duşman al poporului” şi a îndurat torturi greu de imaginat. După ce a fost eliberat s-a refugiat în sculptură. Pasiunea pentru artă a dobândit-o în temniţa de la Alba Iulia, de la nişte elevi de-ai părintelui Anghel (Arsenie) Papacioc, cei care i-au pus dalta în mână, cu timpul devenind unul dintre cei mai cunoscuţi şi apreciaţi sculptori din România. El a reuşit să lase moştenire nu numai o frumoasă şi bogată lucrare de sculptură populară românească – „Ţara mea de basm. Rostuirea artei populare”, dar şi un volum impresionant de memorii -„Urlă haita … Piteşti, Canal, Gherla, Jilava, Aiud”, o mărturie vie a trăirilor şi a crezului unei întregi generaţii de tineri.
Ca meşter popular a reuşit să se facă cunoscut prin intermediul Muzeului Satului din Bucureşti care l-a delegat în 1996, în SUA, la un congres al cioplitorilor în lemn. Au urmat apoi colaborări cu muzeele din Sibiu, Oradea, Târgu Neamţ, Suceava, Iaşi. La „Minisatul Sfântul Andrei” – Centru de creaţie şi spiritualitate românească pentru elevii Colegiului Naţional „Andrei Şaguna” din Braşov unde fiinţa şi o secţie de cioplit în lemn, Nicolae Purcărea a transmis celor mici din arta sculpturii.
La 90 de ani, meşterul Purcărea, care se pricepea ca nimeni altul la crestături şi sculpturi în lemn, a fost distins cu titlul „Tezaur uman viu“, titlu conferit de Ministerul Culturii, la propunerea Serviciului de Cultură din Consiliul Judeţean Braşov.

Despre arta populară pe care o cultiva, Nicolae Purcărea, cel care a adunat mare parte din creaţiile sale în locuinţa sa de pe strada Pe Tocile nr. 15, spunea: „Cuvintele mele au mai puţină valoare decât creaţiile mele. Arta populară este o artă a identităţii poporului român. Este cea care de-a lungul vremii nu a făcut altceva decât să adune în jur toate tradiţiile”.

Colectivul MUZEULUI NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI” îşi exprimă profundul regret pentru dispariţia meşterului Nicoae Purcărea şi adresează Sincere Condoleanţe familiei.
Numele său va rămâne înscris atât în galeria celor mai talentaţi creatori de artă populară românească cât şi în inimile celor care au avut prilejul să îl cunoască.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Direcţiunea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”