Titlu implicit

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Expoziţíe de icoane la Muzeul Satului din Bucureşti

6 septembrie @ 16:30 - 8 octombrie @ 18:00

Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti” organizează în data de 6 septembrie, la ora 16.30, în sala Foyer „Henri H Stahl“ vernisajul expoziţiei de icoane, intitulată « Dumnezeu ne-a dăruit pe Maria! ». În cadrul aceluiaşi eveniment va avea loc şi un spectacol de muzică şi poezie dedicat Sărbătorii Naşterii Sfintei Fecioare. Proiectul marchează « Anul omagial al iconarilor şi apărătorilor ortodoxiei în timpul comunismului ».
Expun artiştii: Grigore Popescu Muscel, Valeriu Stoica, Maria Iacob, Diana Elena Borundel, Maria Popescu Dragomir, Melania Florescu, Alexandru Mateiaş, Nicolae Nestor, Elena Constantin, Elena Oana Agapie, Mihaela Bădescu, Adina Romanescu, Ana Maria Mariniuc.
Programul artistic va fi susţinut de solista Ioana Marin, soprana Cleopatra David şi poeta Daniela Micu. În deschiderea evenimentului, va vorbi academicianul Elena Solunca, purtător de cuvânt al Academiei Romane.
Artistul plastic Valeriu Stoica a studiat iconografia bizantină românească. A pictat numeroase biserici din Capitală şi din ţară, a realizat numeroase icoane pe lemn, picturi murale şi a restaurat pictură bisericească. Dincolo de hotare, pictorul a pus bazele unor expoziţii apreciate de publicul din Belgia, Spania, Germania şi anul acesta la Montreal, în Canada. A fost director al Clubului Republica şi a condus Cercul de pictură, ceramică şi artă populară „Dejunul pe iarbă“ patronat de Muzeul Naţional de Artă şi Muzeul Municipiului Bucureşti, unde au participat artişti consacraţi, meşteri populari şi tineri afirmaţi ulterior în ţară şi străinătate. A organizat taberele de creaţie de la Gura Portiţei, Remetea-Chioarului – Maramureş, Sulina, Slănic Prahova, Insula Mare ş.a.
Expoziţia « Dumnezeu ne-a dăruit pe Maria! ». va fi deschisă în perioada 6.09 – 8.10 2017 la Muzeul Satului şi poate fi vizitată de miercuri până duminica intre orele 10.00 – 18.00

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice – Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”
021 317 91 03/int. 178

Details

Start:
6 septembrie @ 16:30
End:
8 octombrie @ 18:00
Event Category: