Titlu implicit

Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Șezătoarea „Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie”

10 iunie @ 09:00 - 19:00

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în parteneriat cu Asociaţia ”Calea Neamului” și Episcopia Covasnei şi Harghitei, organizează sâmbătă, 10 iunie 2017, începând cu ora 13.15, în gospodăria Berbeşti, judeţul Maramureş, Șezătoarea Femeile din Ţinutul Căciularilor cos ie –  Şezătoarea românilor din Covasna şi Harghita.

Această şezătoare are ca scop promovarea şi conservarea valorilor tradiţionale şi creştine ale poporului român, printr-o serie de activităţi specifice, cum ar fi: croirea şi coaserea de ii şi cămăşi tradiţionale, ţesut, împletit, torsul lânii, pictură de icoane pe sticlă, promovarea produselor culinare tradiţionale, a dansurilor populare, a poeziei şi a cântecului popular şi religios.

O sută cincizeci de români din Zăbala, Mărtănuş, Breţcu, Ojdula, Zagon, Târgu Secuiesc, Voineşti Covasna, Sfântu Gheorghe, Braşov, Livezi, Miercurea Ciuc vor aduce cu ei muzica și dansurile populare, obiceiurile, meşteşugurile și bucatele tradiţionale specifice.

Printre cei care vor susţine programul artistic se numără formaţiile de cântece şi dansuri populare „Junii Covăsneni” și „Crăişorii Iancului” din Voineşti – Covasna, ansamblurile de dansuri populare „Florile Zagonului”, com. Zagon, jud. Covasna și ”Voievozii Munţilor”, com. Vâlcele, jud. Covasna, elevii şcolii Gimnaziale din Livezi, jud. Harghita, ansamblul de copii ”Plaiuri Tulgheşene” din Tulgheş, jud.Harghita, interpreți de muzică populară.

Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

Details

Date:
10 iunie
Time:
09:00 - 19:00
Event Category:

Venue

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
Bucuresti, sector 1, România