30 iulie 2018

CONscience 2012

În perioada 31 octombrie – 1 noiembrie 2012, Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” a organizat cea de-a VI-a ediţie a Conferinţei naţionale de conservare – restaurare „Doina Darvaş”, care a reunit subiecte pe temele: conservarea preventivă a patrimoniului, noi posibilităţi în investigarea patrimoniului, conservarea şi restaurarea patrimoniului construit şi patrimoniu mobil restaurat.

În acest an,  tradiţionala noastră conferinţa a fost legată de Al III-lea Simpozion Balcanic de Arheometrie, având ca organizator principal Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Optelectronică (INOE), în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului din Bucureşti în perioada 29-30 octombrie, la sediul Muzeului Naţional al Satului (informaţii suplimentare despre acest simpozion puteţi găsi la adresa  http://inoe.ro/certo/balk).

Cu ocazia conferinţei a avut loc şi lansarea cărţii „Conservarea şi restaurarea arhitecturii vernaculare”, coordonator dr. Vivian Dragomir şi a fost vernisată expoziţia „Şcolile Spiru Haret – program al arhitecturii comunitare de-a lungul sec. XX”, lansându-se şi publicaţia cu acelaşi nume.

Buletinul bilingv Restitutio apărut cu aceeaşi ocazie este un număr dublu, care conţine atât lucrările din ediţia anterioară a conferinţei, cât şi pe cele din ediţia curentă.

program 2012

Website Security Test