8 ianuarie 2017

Nicoleta Baldovin

Cu adâncă tristeţe am aflat de tragedia de vineri seară, 30 octombrie 2015 din clubul Colectiv din Capitală, când în urma unui incendiu devastator au pierit zeci de tineri, printre victime aflându-se şi Nicoleta Baldovin.
„În vârstă de doar 25 de ani, originară din comuna Dobroteşti, Teleorman, Nicoleta era absolventă a Facultăţii de Drept şi a Facultăţii de Istorie, iar în prezent lucra la Institutul Naţional al Patrimoniului şi era voluntar la FILIA – organizaţie non-guvernamentală care luptă împotriva inegalităţilor, militantă pentru drepturile femeilor.
Descrisă drept ”o fată a cărei frumusete sufleteasca vă dăinui dincolo de orice e lumesc”, Nicoleta a lăsat în urma ei o imensă durere. Familia şi toţi cei care au cunosct-o îşi vor aminti de ea ca despre un om de o mare frumuseţe sufletească, o tânără care avea toată viaţa înainte pentru a-şi îndeplini visele şi aspiraţiile, dar al cărui destin a fost brusc şi nedrept curmat”

http://www.voceatransilvaniei.ro/povestea-impresionanta-a-nicoletei-baldovin-tanara-cu-doua-facultati-care-a-murit-in-incendiul-din-clubul-colectiv/

Colectivul MUZEULUI NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI” îşi exprimă profundul regret pentru dispariţia Nicoletei Baldovin şi adresează Sincere Condoleanţe familiei.

Dumnezeu să o odihnească în pace!

Direcţiunea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”