30 septembrie 2016

Expoziția Permanentă – Arhitectura Vernaculară

Arhitectura vernaculara

Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX; construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografie au recăpătat o a doua viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

SECTORUL „NOU” – Începând cu anii ’60, în România a fost creată o importantă reţea de muzee în aer liber, această activitate înscriindu-se dezideratelor europene de salvare a patrimoniului tradiţional construit. Deşi, se prefera la acea dată (ca şi acum) conservarea in situ a monumentului pentru a nu împieta asupra ambientului natural din care a crescut iniţial, totuşi, datorită condiţiilor impuse de legislaţie ca şi de dificultatea prezentării in situ a unui asemenea tip de construcţie, s-a adoptat, ca principala metodă de salvare, transferarea în muzee în aer liber. A fost singura cale care a dus la salvarea efectivă a unor exemplare deosebite de construcţii vernaculare precum şi la crearea unei puternice reţele de muzee în aer liber care astăzi însumează 19 unităţi. În acest context, Muzeul Satului din Bucureşti a fost un reper paradigmatic, Experienţa acumulată înainte de 1936, metoda ştiinţifică promovată de Dimitrie Gusti şi de Şcoala sociologică de la Bucureşti precum şi perfecţionarea acesteia de către generaţia îndrumată de reputatul sociolog au impulsionat cercetarea de teren în vederea creării altor muzee.

hit
counter