20 noiembrie 2016

Scrânciob Zapodeni, jud. Vaslui

O instalaţie arhaică creată pentru distracţia tineretului. În sărbătorile mari, Paşti, Sfântu Ilie şi Sântămărie, tinerii – feciori şi fete – se dădeau în scrânciob. Acesta era pus în mişcare de doi flăcăi care împingeau în sus capetele stinghiilor dispuse încrucişat, acestea fiind totodată şi elemente de consolidare a cadrului ce susţine scaunele. Pentru efortul depus, cei care roteau scrânciobul erau răsplătiţi: de Paşti erau cinstiţi cu ouă roşii. Obiceiul se mai păstrează şi astăzi în nordul Moldovei. În ultimul timp astfel de instalaţii cu rol distractiv sunt confecţionate din metal, unele dintre ele fiind acţionate de motoare electrice.