20 noiembrie 2016

Biserica Dragomireşti, Maramureş

Adusă de echipele profesorului Dimitrie Gusti în 1936, biserica din Dragomireşti, judeţul Maramureş, a fost construită în 1722, pe locul alteia arsă de tătari la 1717.

Încadrată tipologic bisericilor sală, cu un plan dreptunghiular, alungit spre est, terminat printr-o absidă cu cinci laturi, biserica din Dragomireşti este edificată din cununi de bârne din lemn de molid în conformitate cu specificul arhitecturii maramureşene. Meşterii dulgheri au utilizat în construcţia monumentului de cult aceleaşi tehnici constructive, prezente la casele şi anexele din gospodăria ţărănească, conferind astfel o excepţională unitate stilistică arhitecturii din zonă.

Din punct de vedere artistic, se remarcă elementele decorative ale pridvorului deschis pe stâlpi ciopliţi şi uniţi prin elegante arcade la partea superioară şi o balustradă traforată, la partea inferioară. Un alt element decorativ al construcţiei este acoperişul cu „poală” dublă al bisericii, cu pante repezi, specifică Carpaţilor Nordici. Turnul clopotniţă, cu silueta sa zvealtă şi coiful ce acoperă foişorul, este un accent care prin proporţii echilibrează întregul edificiu cu înălţimea de 35 m.

Spaţiul interior al bisericii este compartimentat, conform cultului creştin de rit oriental, în: altar, naos, pronaos şi pridvor. Fiecare dintre spaţii poartă şi o denumire locală, determinată de atribuirea simbolică a fiecăruia: pronaosul, rezervat femeilor, este numit „biserica femeilor”, naosul, destinat bărbaţilor, se numeşte „biserica bărbaţilor”, iar altarul este spaţiul preotului. Peretele din bârne dintre pronaos şi naos, cu uşa la mijloc, are două deschideri laterale prevăzute cu un frumos grilaj din fier forjat în forme de cruci. Pronaosul şi altarul sunt surmontate de un plafon drept, iar naosul este acoperit cu o boltă semicilindrică din bârne.

Pereţii sunt pictaţi în interior de meşteri populari, care au respectat în altar şi naos canoanele bisericeşti, dând frâu liber imaginaţiei în pronaos, prin scene ce reflectă credinţele poporului legate de fericirea din rai şi chinurile din iad, zugrăvite în scena Judecăţii de Apoi. Ochiul atent poate observa şi aspecte din viaţa socială şi politică a vremii. Altarul este separat de naos, specificul bisericilor bizantine, prin tâmplă sau iconostas, cu lemnărie bogat ornamentată. Biserica are hramul Adormirea Maicii Domnului.