20 noiembrie 2016

Bordeiul Castranova, Dolj, Secolul al XIX-lea

Satul Castranova se află în nord-vestul Câmpiei Romanaţilor, la distanţă egală de Craiova şi Caracal. În apropierea localităţii se află vestigiile unui castru roman, de la care satul şi-a luat mult mai târziu numele. Ocupaţiile locuitorilor au fost agricultura şi creşterea vitelor. În decursul timpului, terenurile agricole s-au mărit ca urmare a defrişării pădurilor de stejar preponderente în zonă. Din punct de vedere tipologic, Castranova este un sat adunat, cu unele ramificaţii pornind din uliţa principală.

Cei mai mulţi locuitori din zona Romanaţi au fost în epoca feudală aserviţi de către marii proprietari de pământ, satul Castranova fiind atestat documentar în timpul domniei lui Mihai Viteazu ca sat domnesc. Aici, în sudul ţării, în preajma Dunării a supravieţuit până în primele decenii ale secolului al XX-lea bordeiul, un tip arhaic de locuinţă, identificat încă din neolitic pe întreg teritoriul Europei. Perpetuarea acestui sistem constructiv s-a datorat şi condiţiilor social-istorice vitrege: în acest perimetru au fost frecvente incursiunile turceşti care distrugeau aşezările, incendiindu-le.

Bordeiul din satul Castranova, construit la jumătatea secolului al XIX-lea, a fost transferat în muzeu în anul 1949. Planul cuprinde patru încăperi: „gârliciul”- în pantă, camera „la foc”, camera de locuit şi „celarul”. Din punct de vedere constructiv, pereţii longitudinali sunt făcuţi din blăni masive de stejar care căptuşesc groapa, excavată şi hidroizolată prin arderea de lemne. Pereţii transversali sunt zidiţi din cărămida, în ei fiind încastrate cele patru furci care susţin grinda principală a construcţiei. Acoperişul este în doua ape, cu şarpanta din trunchiuri de stejar cioplite cu barda („mârtaci”), peste care s-au pus straturi succesive de trestie, paie şi pământ. Intrarea în bordei este realizata printr-un gârlici în pantă, flancat de două „cosoroabe” sculptate în formă de cap de cal. Coborând pe panta gârliciului, se intră în camera numita „la foc”, unde, în colţul din dreapta, se află vatra cu horn larg. Pe vatra şi în preajma ei sunt expuse o serie de obiecte legate de prepararea, păstrarea şi servirea hranei, precum ţestul de lut, frigări, pirostrii, căuce, căldări, tigăi, oale, străchini şi tiugi.

Din camera „la foc”, se intra în „celar” (depozitul de alimente cu butoaie, lăzi şi hambare) şi în camera de locuit. În această încăpere se află o „sobă oarbă” (cu gura de alimentare în camera alăturată, „la foc”) şi diverse piese de mobilier lucrate în zonă-lăzi de zestre, poliţe. Ţesăturile tradiţionale – scoarţe şi chilimuri din lână, decorate cu motive geometrice florale, zoomorfe şi antropomorfe – împodobesc interiorul, conferindu-i căldură, frumuseţe şi specific zonal. Din rândul pieselor de port se remarcă catrinţele femeieşti cu alesături bogate şi cojoacele de mireasă lucrate de vestiţi cojocari de la Vădastra şi Vişina.