20 noiembrie 2016

Chiojdu Mic, Buzău

Gospodăria Chiojdu Mic, Buzău, secolul al XVIII-lea

În zona subcarpatică a Buzăului s-a cristalizat în secolele al XVIII-lea – al XIX-lea o arhitectură populară monumentală, cu trăsături specifice, care este ilustrată în muzeu printr-o casă, reconstruită în anul 1936 după un exemplar de la începutul secolului al XVIII-lea. Aşezare de tip răsfirat cu tendinţe de adunare spre centru, satul Chiojdu Mic este plasat într-o depresiune în formă de culoar pe ambele maluri ale râului Bâsca Chiojdului. În vechime, pădurile care acopereau dealurile şi munţii din jur, constituiau o importantă sursă de venituri pentru locuitori.

Pomicultura, ocupaţie dominantă în această zonă, este reflectată la nivelul arhitecturii tradiţionale prin apariţia casei cu două caturi. La primul nivel sunt amplasate beciuri ample, delimitate funcţional pentru păstratul fructelor proaspete şi al butoaielor cu ţuică, iar la etaj se află încăperile de locuit. Casa din muzeu este însoţită de o „zăcătoare” (recipient din doage, de mare capacitate), prevăzută cu un acoperiş din şindrilă, sprijinit pe stâlpi, în care se depozitau fructele, în vederea fermentării lor.

Casa este înălţată pe o impunătoare temelie din zidărie de piatră de râu, în care sunt adăpostite pivniţa şi încăperea cu unelte. Pereţii casei sunt realizaţi din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, aşezate în cununi orizontale, încheiate „troceşte”. Capetele bârnelor depăşesc linia pereţilor, rămânând vizibile la colţurile casei. Un frumos foişor deschis, pe stâlpi de lemn ciopliţi, avansează peste intrarea beciului, protejând-o.

Acoperişul în patru ape are învelitoare din şiţă măruntă, aşezată în „solzi de peşte”. Accesul la catul de sus se face printr-o scară exterioară din zidărie de piatră, situată pe faţada principală, asimetric. Principalele elemente decorative, realizate prin cioplire şi crestare, apar la grinzile şi stâlpii foişorului şi la pălimarul prispei, prevăzut cu scânduri traforate. Locuinţa prezintă în plan: tinda („sala”), „odaia mare”, „odaia mică” şi prispa cu foişor („balcon”) de pe faţadă. Tinda este îngustă şi întunecoasă, cu podeaua din pământ lipit. Ea era folosită drept cameră de trecere şi loc de păstrare al obiectelor de uz gospodăresc. Din sală se face intrarea în fiecare dintre camerele laterale: camera de oaspeţi şi cea de locuit.

Organizarea interiorului locuinţei se individualizează prin folosirea covoarelor ţesute din lână şi a ştergarelor de bumbac, împodobite cu ample compoziţii decorative, alese sau brodate. În tindă şi în „odaia mică” sunt prezentate diverse obiecte specifice vieţii pastorale: recipiente necesare prelucrării laptelui ( şiştarul, găleata pentru muls, crinta), buciume „legate în coajă de cireş” ( instrumentele tradiţionale de semnalizare folosite de păstori), crinta de stors caşul.