20 noiembrie 2016

Clopotiva, jud. Hunedoara

Gospodăria Clopotiva, jud. Hunedoara

Cu o suprafaţă de aproximativ 400 km2, Ţara Haţegului se prezintă ca o unitate geografico-istorică distinctă, fiind mărginită de Munţii Retezat, Munţii Poiana Ruscă şi Munţii Sebeşului. Cuprinde atât depresiunea Haţeg, cât şi zona de contact dintre şes şi munţi.

Casa, construită în Clopotiva în anii 1920, a fost transferată în muzeu în anul 2004. Este o casă cu două rânduri (parter şi etaj), fiind caracteristică pentru arhitectura de la începutul secolului al XX-lea din zona Ţării Haţegului. Acest tip de casă (cu pereţi din piatră şi lemn, învelită cu ţiglă) le-a înlocuit pe cele mai vechi – din lemn, cu una sau două camere şi cu învelitori de paie sau şindrilă.

La parter se află bucătăria (încăpere în care se locuia vara) şi pivniţa. La etaj, întâlnim camera de oaspeţi (aflată spre drum) şi camera de lucru, în care familia dormea iarna (încălzirea se făcea cu ajutorul unei sobe de fontă) pentru a supraveghea mai bine oile din ocolul ce avea una dintre laturi chiar zidăria casei.

Pereţii sunt împodobiţi cu ştergare şi vase de ceramică. În camera de lucru se puteau organiza iarna şezătorile fetelor din sat, unde se torceau cânepa şi lâna, se cânta şi se spuneau poveşti. Spre finalul şezătorii îşi făceau apariţia şi flăcăii care invitau fetele la dans.

Cele trei anexe din incintă provin din satul Paros – şura cu grajduri, cotarca şi cocina .
Şura este ridicată pe o temelie de piatră de râpă. Pereţii sunt clădiţi din bârne de brad cioplite pe două feţe cu securea, dispuse în cununi orizontale şi îmbinate drept.

Acoperişul în două ape are şarpanta din lemn de brad şi învelitoarea din paie de secară, realizată în tehnica „jipilor” (snopilor).

Gardul şi poarta au fost construite în muzeu în anul 2010, după originalele aflate încă în teren.

O caracteristică a portului (atât bărbătesc, cât şi femeiesc) din Ţara Haţegului este gluga (numită „căşulă”) de dimensiuni mari, ţesută din pănură albă, cu alesături colorate la capătul de jos, care se termină cu ciucuri lungi. Gluga se purta pe umăr, fiind folosită ca traistă. Pe timp de ploaie şi iarna se punea pe cap.

Un element specific portului femeiesc, păstrat până la jumătatea secolului trecut, a fost conciul – un suport pentru păr (iniţial făcut din lemn, mai apoi din sârmă) de formă lunguiaţă cu două coarne la capete.