20 noiembrie 2016

Fundu Moldovei, Suceava

Gospodăria Fundu Moldovei, Suceava, începutul secolului al XX-lea

Fundu Moldovei, din zona Câmpulung Moldovenesc, este o comună reprezentativă pentru localităţile de munte ale Bucovinei, cu vatră etnofolclorică deosebit de interesantă, fiind în centrul atenţiei specialiştilor de la începutul secolului al XX-lea, când a fost aleasă, la îndemnul istoricului Ion Nistor, pentru cercetările sociologice întreprinse de profesorul Dimitrie Gusti. Zona Câmpulungului Moldovenesc, cu privelişti încântătoare şi locuri cu o populaţie numeroasă din cele mai vechi timpuri, avea ca ocupaţii principale creşterea turmelor mari de oi, exploatarea lemnului la pădure, cultivarea plantelor textile pe văile largi şi pe colinele mai joase.

Gospodăria, ce ilustrează acest ţinut, datează din 1901 şi cuprinde: o poartă impunătoare prin dimensiuni, sub acoperiş de şindrilă; un zăplaz împrejmuitor din scânduri de brad, montat pe bolovani de piatră; o şură cu grajd şi magazie, cu fânar la pod; o colibă (bucătărie de vară asemănătoare cu adăposturile pastorale de pe colinele munţilor); o casă din bârne de brad, cioplite pe patru feţe, cu muchiile rotunjite, încheiate la colţuri în coadă de rândunică. Înălţată pe temelie de bolovani de piatră brută, casa are un foişor central şi un gang larg, cu stâlpi ciopliţi şi balustradă închisă. În exteriorul pereţilor lemnul este aparent, având, ca element distinctiv al zonei, o ramă patrulateră din tencuială albă dispusă în jurul uşii de la intrare şi a ferestrelor mari. Planul interiorului cuprinde o sală lungă, cu acces dublu, din curte şi din grădină, casa mare sau salonul la nord şi casa mică sau soba şi cămara la miazăzi.

Sistemul de încălzit şi preparare a hranei din casa mică este o construcţie complexă, cu postament înalt, cu vatră şi cu horn sprijinit pe doi stâlpişori din lemn sau din fier forjat în forme artistice, având cuptor pentru pâine cu loc de dormit deasupra, cu plită pentru gătit integrată ulterior la acest tip de sobă. În colţul de după uşă, pe blidar sunt expuse vase de ceramică. Războiul de ţesut, nelipsit din casa gospodinei românce, este şi el prezent în această încăpere.

Casa mare este o adevărată expoziţie artistică: două laviţe lungi, dispuse lângă perete sub ferestre, acoperite cu lăicere; o masă cu strecătoare (faţă de masă); două paturi cu plocade şi lăicere, cu perne mari şi mici, o ladă de zestre pictată cu motive florale, datată 1877; deasupra lăzii şi patului, pe latura nordică, este suspendată culmea aranjată cu piese de port femeiesc – cămăşi, catrinţe şi bărbăteşti-suman, chimire; pe podea sunt aşezate cizme de piele. Adevărata bijuterie de artă populară este baltagul cu ciocan de alamă, încrustat, cu coada din lemn tare de corn acoperită cu motive geometrice sculptate. Un interes deosebit îl prezintă şi două instrumente muzicale pastorale: buciumul din lemn de paltin înfăşurat în coajă de cireş, situat pe perete în sală şi trâmbiţa din casa mare.