20 noiembrie 2016

Nereju, Vrancea

Gosopodăria Nereju, jud. Vrancea, a doua jumătate a secolului al XIX-lea (1875)

Aşezată în colţul sud-vestic al Moldovei, în hotar cu Muntenia, cetatea închisă între munţi a Ţării Vrancei a scos la iveală materiale arheologice care dovedesc existenţa unei populaţii străvechi. În depresiunea înconjurată de munţi înalţi, populaţia celor 14 sate vrâncene a practicat până în pragul zilelor noastre o formă de organizare socială arhaică, cu privilegii şi libertăţi speciale, cu stăpânirea răzeşească a teritoriilor pe baza devălmăşiei absolute, cu folosire obştească a păşunilor, ocnelor de sare din propria lor „ţară”.

Din variata tipologie a gospodăriilor vrâncene, mai mici sau mai mari, după starea materială a proprietarilor, zona este reprezentată în muzeu printr-o locuinţă adusă din satul Nereju, datând din a doua jumătate a secolului al XIX-lea.

Alături de poarta cu stâlpi de brad şi scânduri orizontale de fag, care glisează pe orizontală, asigurând o încuietoare simplă, dar ingenioasă şi secretă, se află merindarul suspendat pe picioare de lemn, care adăposteşte sub acoperiş de şiţă, cofa cu apă proaspătă şi strachina cu fructe puse la dispoziţia drumeţilor.

Ridicată pe bolovani din piatră brută, cu prispă la faţă şi stâlpi ornamentaţi, având o sală mediană cu două camere laterale şi un chiler pe latura din spatele, locuinţa este construită din bârne de brad sub acoperiş cu învelitoare din şiţă măruntă crestată la partea vizibilă. Pereţii, lipiţi cu lut amestecat cu paie, sunt văruiţi atât în interior cât şi în exterior.

Păstoritul ca ocupaţie principală se reflectă în numeroasele produse din lână şi din blană folosite de locuitori.

În capătul prispei, un pat lat din scânduri, acoperit cu ţol din cânepă şi cuvertură vărgată din lână colorată, cu pernă umplută cu fulgi, serveşte vara pentru odihnă.

În sala mediană se remarcă vasele înflorate cu motive pirogravate. Chilerul este magazie şi atelier de dogărie. În cuie de lemn agăţate piese de îmbrăcăminte şi ustensile folosite în ocupaţiile principale – ştergar din cânepă pentru tescuit caşul, frânghie pentru priponit vitele. Alături se află capra, ca o sculptură realistă din lemn, unealtă folosită la fasonat şi crestat şiţa utilizată la acoperirea construcţiilor. Aici găsim rindele şi cuţitoaie, custuri, sfredele şi ştanţe folosite la confecţionat vase.

În camera de locuit, între patul acoperit cu cergi şi procoviţe din lână în vergi late şi soba cu plită de gătit, se află un blidar înflorat, cu vase de pământ, o masă joasă cu trei picioare şi scăunele împrejur; oale, covată şi ceaun.

În camera curată, mobilierul e simplu: două paturi, o masă, o laviţă şi o ladă de zestre din lemn de brad. La răsărit este agăţată o icoană pictată pe lemn. Pereţii sunt acoperiţi cu ţesături policrome din lână şi din bumbac, dispuse în trei registre paralele. Decorul este completat prin ştergare aşezate în formă de fluture pe registrul superior, ornamentate simplu în combinaţii originale şi armonioase de culori vii. Un alt element etnografic ce se remarcă în interiorul casei sunt măştile sculptate în lemn sau confecţionate din blană de oaie, cu dinţii din boabe de fasole, cu barbă şi mustăţi din fuioare lungi de cânepă. Ele sunt folosite în jocuri distractive organizate din timpuri străvechi în nopţile de priveghere la căpătâiul morţilor. Aceste dansuri semnifică eliberarea de suferinţă şi perpetuarea vieţii.