20 noiembrie 2016

Piatra Şoimului, Neamţ

Gospodăria Piatra Şoimului, jud. Neamţ, sec. al XIX-lea

Casa nemţeană, adusă în muzeu în anul 1936, reprezintă tipul specific de locuinţă pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul următorului.

Aşezată pe temelie din piatră, cu pereţii din bârne de brad şi acoperişul în patru ape cu învelitoare din şindrilă (tip „cioc de raţă”), casa este înconjurată pe trei dintre laturile sale de un „cerdac” (prispă) cu balustradă din scânduri lucrate în trafor şi stâlpi „cu floare”, realizată în aceeaşi tehnică.

Intrarea în locuinţă se face printr-o tindă mediană (numită „sală”) care comunică cu două încăperi: „odaia mare” (camera de oaspeţi) şi „odaia mică” (camera de locuit). „Chilerul” (cămara) este situat în partea din spate a casei, sub prelungirea streaşinei, având intrare separată din prispă.

Sistemul de încălzire al camerei de locuit este alcătuit dintr-o sobă cu plită pentru gătit; fumul era evacuat în pod, de unde ieşea prin cele două lucarne (ochiuri) din acoperiş.

În fiecare dintre încăperi sunt reunite diverse categorii de obiecte menite a ilustra specificul socio-economic şi cultural al proprietarului şi implicit al zonei. Mobilierul “odăii mici” se compune din patul mare de lemn, măsuţa şi scaunele joase, “blidarul” pentru vase; aceeaşi încapere adăposteşte războiul de ţesut şi uneltele legate de industria casnică textilă, ca şi ţesăturile cu rol funcţional şi decorativ – scoarţe din lână şi cânepă, ştergare din bumbac.

“Odaia mare” se remarcă printr-un aspect de sărbatoare, subliniat de întregul ansamblu de obiecte, piese de mobilier (masa înaltă, lada de zestre, laviţele), ţesături decorative – păretare, scoarţe, “şervete”, piese de port popular expuse pe “culme” deasupra patului.

Piesele din inventarul casei reflectă ocupaţiile locuitorilor care, paralel cu agricultura, creşterea vitelor şi lucrul la pădure, practicau şi plutăritul, transportul buştenilor pe râul Bistriţa, reprezentat prin două unelte specifice (depozitate în tindă), realizate din fier, cu mâner de lemn: ţiacul şi horogul. Atât obiectele de uz casnic cât şi uneltele de muncă, păstrate în “sală” şi “chiler” întregesc imaginea asupra modului de viaţă tradiţional din această veche aşezare moldavă.