20 noiembrie 2016

Şuici, Argeş

Gospodăria Şuici, judeţul Argeş, sec. al XX-lea

Urcând pe Valea Topologului, şoseaua ce porneşte din Curtea de Argeş spre Ţara Loviştei, străbate comuna Şuici, cu satele: Rudeni, Podeni, Văleni, Şuici. Pe acest drum a mers, în anul 1330 şi oastea lui Carol Robert, în drumul spre celebra bătălie de la Posada. Menţionată pentru prima dată în 1514 într-un act de întărire de posesiune, comuna Şuici este însă mult mai veche.

Alături de agricultură, păstoritul a constituit una din ocupaţiile de bază ale locuitorilor, dovada fiind şi unele toponime locale : Puntea Oii, Plaiul Oii etc.

Gospodăria din Şuici, construită în Muzeul Satului în 1936, după un model tradiţional existent în sat, reprezintă un tip arhitectonic caracteristic pentru sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.

“Casa cu legătură”, ce reuneşte sub un singur acoperiş două construcţii dispuse în unghi drept, a apărut ca urmare a necesităţii de a asigura o locuinţă separată tinerei familii, ce se constituia după căsătoria celui mai mic fecior. În alte situaţii (când nu locuiau două familii în acelaşi imobil), o parte a casei îndeplinea funcţia de reprezentare, fiind rezervată primirii oaspeţilor, iar cealaltă era destinată vieţii cotidiene. Locuinţei i s-au adăugat ulterior grajdul, magazia de provizii şi pătulul de porumb.

Înălţată pe un soclu din piatră, ce adăposteşte pivniţa şi coteţele de păsări, casa din Şuici este construită din bârne de brad cioplite şi tencuite. Acoperişul în patru ape, pentru fiecare din cele două construcţii, are învelitoarea executată din 6-7 rânduri de şiţă măruntă, suprapuse, ceea ce creează un remarcabil efect decorativ. Planul cuprinde câte două încăperi pentru fiecare construcţie, cu intrări separate de pe prispă. Amenajarea funcţional-decorativă a interiorului este diferenţiată în cele două corpuri de clădire. În primul, sunt concentrate piesele cu caracter decorativ: mobilier produs în centrul de la Sălătruc, covoare, ştergare, batiste brodate şi o serie de piese de port femeiesc, ieşite din uzul cotidian, încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea: fote şi catrinţe care sunt etalate pe pereţi.

A doua construcţie reuneşte o tindă, cu funcţie de bucătărie, în care vatra liberă cu coş a fost înlocuită de o sobă de cărămidă cu plită, şi o încăpere de locuit în care sunt diverse unelte şi ustensile casnice precum războiul de ţesut, mărturie a uneia din ocupaţiile permanente ale femeii în gospodărie, piese de mobilier, simplu şi funcţional şi vase din ceramică, provenind din centrul Curtea de Argeş.