20 noiembrie 2016

Şurdeşti, Maramureş, sec. al XVIII-lea

Gospodăria Şurdeşti, Maramureş, secolul al XVIII-lea

Gospodăria transferată în muzeu în anul 1967 datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, provenind din Ţara Lăpuşului, zonă, care alături de alte „ţări” româneşti (Maramureş, Făgăraş, Haţeg etc.), atestă vechea organizare politică a populaţiei româneşti, cu mult înainte de constituirea primelor formaţiuni statale. În concordanţă cu mediul geografic şi cu evoluţia istorică şi în funcţie de condiţiile social-economice, satul Şurdeşti s-a dezvoltat ca sat de tip răsfirat, reprezentativ pentru aşezările româneşti din zona colinară. Ocupaţiile tradiţionale sunt agricultura, pomicultura, creşterea animalelor, mineritul şi lucrul la pădure. Modul de aşezare al construcţiilor – şura cu grajd, la intrarea în gospodărie, spre uliţă şi casa, plasată în a doua parte a curţii – înscrie structura gospodăriei în tipul de „curte dublă”, specifică satelor cu economie pastoral – agricolă.
Complexul arhitectonic din muzeu este compus din: casă de locuit, şură (construcţie anexă pe lângă gospodărie, în care se adăpostesc vitele şi se păstrează diferite unelte agricole), „găbănaş” (magazie în care se păstrează cerealele), coteţ pentru porci, „coşarcă” (magazie realizată din nuiele împletite în care se păstrează cereale), grajd „la oi” şi „bujdei” (instalaţie pentru uscat fructe). Tehnicile constructive de îmbinare a lemnului: „căuceşte”, pentru bârnele rotunde ale casei şi pentru grajd, „dreaptă” pentru pereţii coteţului de porci şi „în coadă de rândunică” pentru pereţii găbănaşului, precum şi îmbinarea în „şehi” (bârne fasonate fixate vertical) între care sunt ridicaţi pereţii din blăni (bârne groase fasonate manual), de la şură, demonstrează performanţa tehnică şi măiestria meşterilor dulgheri din zonă.
Planul casei este alcătuit din trei încăperi: tinda neîncălzită, „casa” (camera de locuit) şi cămara. Plafonul camerei de locuit este construit din grinzi aparente, dispuse perpendicular faţă de pereţii longitudinali ai casei şi sprijinite pe grinda principală, care susţine tavanul, numită „grindă meşter” – locul unde meşterul îşi cresta numele şi anul ridicării construcţiei.

La exterior casa are lipit spaţiul dintre grinzi şi apoi văruit ceea ce conferă faţadei un aspect cu totul particular. La interior pereţii sunt lipiţi (tencuiţi) şi văruiţi, iar pardoseala este din pământ bătut. În partea dreaptă a camerei se află cuptorul, patul şi deasupra patului, ruda (o bârnă subţire de lemn) pe care sunt etalate diverse ţesături. Pe partea stângă, o laviţă masivă, care serveşte pentru odihnă şi dormit, o ladă de zestre şi un cuier în care sunt aşezate cancee smălţuite şi icoane pictate pe sticlă, completează interiorul. Peretele opus intrării este împodobit cu blide cu ştergare, iar lângă fereastră este aşezată o masă cu două scaune înalte.
Majoritatea pieselor de mobilier provin din centrul specializat de la Plopiş, sat învecinat cu Şurdeşti. Ştergarele, lepedeele (cearşafurile), feţele de masă, căpătâiele de pernă şi diversele ţesături de lână şi de bumbac care împodobesc interiorul casei dovedesc priceperea şi bunul gust al celor care le-au realizat.