20 noiembrie 2016

Oloiniţa Valea Mică – Zlatna, jud. Alba, sec. al XIX -lea

În cadrul economiei de tip autarhic, caracteristică Evului mediu, gospodăria tradiţională trebuia să asigure toată gama de produse necesare vieţii. În acest context, obţinerea uleiului din seminţe se realiza printr-o serie de procedee care au evoluat în timp, de la piua cu pisălog acţionată manual la piua cu săgeţi acţionată hidraulic şi teascul cu şurub.

Odată cu evoluţia tehnologică a crescut şi randamentul instalaţiilor respective, mai cu seamă după rezolvarea de către meşteri anonimi a unei probleme majore a mecanicii: transformarea mişcării circulare într-o mişcare de translaţie prin soluţia arborelui cu came.

Roata hidraulică, cu cupe sau palete, folosită cu mult înainte la măcinat cereale, se montează pe un fus cu pene care ridică şteampurile zdrobitoarelor de minereu, pânza ferestraielor, maiele pivelor, ciocanele fierăriilor.

Soluţia a fost cunoscută şi de meşterii – constructori ai pivei de ulei Valea Mică – Zlatna, judeţul Alba, monument achiziţionat de Muzeul Satului în anul 1967. Oloiniţa de la Valea Mică se află într-un adăpost cu un pronunţat caracter arhaic: şase stâlpi de lemn, înconjuraţi de un zid scund de piatră susţin un acoperiş de paie în patru ape.

Instalaţia, construită în secolul XIX-lea, este compusă din două mecanisme simple de lemn: unul pentru zdrobirea seminţelor – piua propriu-zisă şi altul pentru extragerea uleiului – teascul. Alăturat se află cuptorul dotat în partea superioară cu o plită metalică necesară prăjirii făinii de seminţe.

Sub acelaşi acoperiş se mai află o roată mobilă de piatră, ţinută în poziţia verticală cu ajutorul unui fus de lemn fixat orizontal în roată şi legată de un pociumb. Aceasta este o instalaţie aparte şi servea aici şi la zdrobirea merelor şi perelor (în general pădureţe) din mustul cărora se obţinea apoi, prin fermentaţie, oţetul alimentar. În alte zone, în ea se zdrobeau chiar seminţele oleaginoase.