20 noiembrie 2016

Piua de haine şi vâltoare – Borlova, judeţul Caraş Severin

Printre instalaţiile tehnice ţărăneşti care completează exponatele muzeului sunt pivele şi vâltorile, legate de industria casnică textilă, în special a celor din lână. Construcţii confecţionate în întregime din lemn, acţionate prin energie hidraulică, ele erau înşirate pe cursul râurilor de munte şi chiar mai jos în zonele de coline. Cu origine străveche şi mecanisme tehnice asemănătoare ca elemente esenţiale, pivele prezintă numeroase tipuri şi variante, mai arhaice ori mai evoluate. Ele s-au dezvoltat cu precădere în unele zone favorizate prin condiţii naturale propice: apă cu debit suficient, pe cât se poate constant şi ferit de îngheţ pe timp de iarnă, lemn de diferite esenţe: stejar, fag şi arin, materie primă pentru prelucrarea ţesăturilor de lână: dimie, pănură, cioareci, sumane, cergi, velniţe, plocade, pături, pricoiţe etc.

Construite în primul sfert al secolului XX, piua de pănură („văiagă”) împreună cu vâltoarea („şteaza”), provin din satul Borlova, judeţul Caraş Severin.

Piua este o instalaţie caracteristică pentru zona subcarpatică a Banatului, aria de răspândire fiind pe Valea Cernei şi Timişului, precum şi în Ţinutul Pădurenilor din judeţul Hunedoara, parţial în Haţeg. Aparţine unui tip aparte, cu maiele suspendate vertical, cu acţionare verticală. Elementele componente ale mecanismului sunt: roata de lemn cu 12 cupe, fusul orizontal (axul) şi două ciocane (maie). Construcţia este din bârne cu acoperiş în patru ape cu învelitore din şindrilă.

Vâltoarea face parte integrantă din ansamblul pivei şi are formă tronconică, cu baza mică scufundată în pământ. Este realizată din scânduri fixate una lângă alta pe faţa interioară a doi „colaci” circulari, obţinuţi din obede: unul aflat jos, spre baza mică, iar celălalt, sus, spre baza mare. Apa intră cu viteză pe un jgheab aşezat deasupra, imprimând ţesăturilor introduse acolo o mişcare de rotire, ca la maşinile de spălat din zilele noastre.