20 noiembrie 2016

Afumaţi, Ilfov

Gospodărie, 1/4 sec. XX
Gospodăria a fost donată Muzeului Satului în anul 2011 de către familia Dobriţoiu din Afumaţi, comună aflată în Câmpia Vlăsiei, la 15 km distanţă de Bucureşti. Principalele ocupaţii pentru locuitorii comunei au fost agricultura şi creşterea animalelor. Vecinătatea Capitalei şi intensificarea procesului de urbanizare a zonelor limitrofe ale acesteia a creat şi oportunitatea unei activităţi comerciale dezvoltate. Gospodăria, construită în anii ‘20 (şi renovată conform inscripţiei realizate din tencuială în relief, în stânga intrării principale a casei) este compusă din casă, grajd pentru bivoli, hambar de porumb şi bucătărie de vară. Tehnica de construcţie este specifică zonelor de câmpie şi podiş, cu pereţii din împletitură de nuiele pe furci din salcâm sau stejar, cu lipitură de pământ. Toate acoperişurile au avut iniţial învelitoare de ţiglă, doar casa fiind ulterior modernizată printr-o învelitoare de tablă. Planul casei urmăreşte specificul Câmpiei Dunării, desfăşurându-se pe orizontală, cuprinzând tinda – prin care se face accesul în locuinţă – camera curată (spre drum), camera de locuit şi bucătăria. Apropierea de Bucureşti a dus şi la transformarea amenajării interioare a casei, puţinul mobilier găsit la data transferului fiind databil în a doua jumătate a secolului XX.