20 noiembrie 2016

Poienile Izei, Maramureş

Casă evreiască, 1860
Satul Poienile Izei (astăzi comună) se află situat în inima Maramureşului, în partea de vest a depresiunii Maramureşului, în apropierea lanţului muntos Oaş–Gutâi-Ţibleş. Localitatea este atestată documentar în 1430, aceasta purtând de-a lungul timpului mai multe denumiri: Poienile lui Ilieş, Poienile Şieului, Poienile Glodului. Ocupaţiile principale ale locuitorilor au fost creşterea animalelor şi pomicultura, într-o măsură mai mică fiind prezentă agricultura, în special prin cultivarea porumbului. Populaţia aşezării este constituită din români, dar alături de aceştia au convieţuit şi alte etnii, printre ele numărându-se şi evreii. Casa din Poienile Izei, construită la 1860 şi transferată în muzeu în anul 2011, a aparţinut unui membru al comunităţii evreieşti din această localitate, comunitate care număra 185 de evrei la recensământul din 1910, respectiv 159 la cel din 1930. Gospodăria evreiască din muzeu este formată din casă şi şura cu grajd. Casa este aşezată pe un soclu de piatră fiind construită în întregime din bârne de brad tencuite la interior cu lut şi apoi văruite. Sub încăperea principală se află pivniţa boltită. Acoperişul în patru ape al locuinţei are învelitoarea din draniţă. În plan casa cuprinde cinci încăperi, o tindă în formă de „L”, două încăperi de locuit, o cămară şi un mic spaţiu, cu intrare din exterior, numit „miserniţă”, destinat sacrificării animalelor şi tranşării cărnii, în vederea vânzării. În cele două camere, alături de câteva obiecte de cult iudaic, se pot vedea piese de mobilier datând din perioada interbelică sau chiar mai vechi, cele două sisteme de încălzire şi gătit (un şpor şi un godin), precum şi obiecte de uz casnic şi gospodăresc, inclusiv în cămara unde, alături de acestea, proprietarul ţinea şi băuturile alcoolice pe care le vindea sătenilor. Familia ultimului proprietar al acestei gospodării avea în perioada interbelică în componenţă patru membri: Strul Wiesel, capul familiei, soţia acestuia şi cele două fete ale lor. Pe lângă producerea şi vânzarea «rachiului» de mere sau prune, familia deţinea şi 150 de oi, din lâna lor confecţionând căciuli, cele două fiice ale familiei lucrând la maşina de cusut pentru oamenii din sat.