20 noiembrie 2016

Soveja, Vrancea

Gospodărie, 1927
Casa transferată în muzeu în anul 1999 a aparţinut unei familii înstărite din Soveja fiind o construcţie puternic influenţată de arhitectura urbană, marcând astfel o etapă de trecere de la rural la urban. Construită în anul 1927, casa este ridicată pe o temelie de piatră fasonată, având pereţii din lemn de esenţă tare, tencuiţi şi zugrăviţi. Acoperişul este realizat în patru „ape” şi are învelitoarea din şiţă măruntă. În plan casa cuprinde un antreu, salonul, două camere, cămară, prispă închisă cu şapte stâlpi la faţada principală, bucătărie, prispă pe două laturi în spatele casei. Casa este prevăzută şi cu un beci cu tavanul boltit. Interiorul casei este amenajat cu un mobilier de factură urbană, în mare parte colorat ca şi lemnăria interioară a casei, albastru deschis-gri, şi cu obiecte de uz casnic şi gospodăresc. Ies în evidenţă pereţii celor două încăperi din faţă, care, conform tradiţiei locale sunt „îmbrăcaţi” cu frumoase ţesături, aranjate în trei registre suprapuse: peretarele, zăvezile şi adămăştile. Ocupaţiile principale ale locuitorilor au fost întotdeauna creşterea animalelor şi lucrul la pădure şi prelucrarea lemnului (meşteri cunoscuţi pentru decorurile traforate şi realizarea şiţei), iar ca ocupaţii secundare este practicată pomicultura şi grădinăritul. Alături de celelalte obiective ale zonei sudice, casa din Soveja este dovada existenţei unor generaţii de ţărani harnici şi isteţi care şi-au câştigat locul în civilizaţia românească cu tot tezaurul tradiţiei moştenite din bătrâni.