12 iulie 2018

Staurul poligonal din lemn, 1960, Grădiştea de Munte, jud. Hunedoara

Este o construcţie pastorală specifică satelor risipite din nordul Platformei Luncanilor şi din Mărginimea Sebeşului, funcţia lui principală fiind aceea de adăpostire a oilor pe timp de iarnă, în mijlocul fânaţului, unde gospodarul aduna şi păstra cea mai mare parte a fânului. Situarea în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei i-a determinat pe unii specialişti să stabilească analogii între acest tip de staure şi construcţiile circulare şi poligonale ale dacilor.

Monumentul a fost transferat în Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în anul 1990 de la Adam Bodea din cătunul Sub Cununi  (satul Grădiştea de Munte), aflat la 10 km nord de cetatea Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei.

Staurul, de forma unui poligon cu 11 laturi, este realizat pe un soclu scund de piatră din zidărie fără liant, peste care sunt aşezaţi pereţii din bârne de fag cioplite în patru feţe şi încheiate în „coadă de rândunică”. Opus uşii se află „oblocul”, deschidere de dimensiuni mai mici, ce folosea la evacuarea gunoiului. Pe lângă faptul că bârnele mai scurte erau mai uşor de procurat, forma aproape circulară asigura şi o mai bună rezistenţă la intemperii.

Acoperişul conic are şarpanta formată din 11 căpriori lungi (numiţi „caferi”) din lemn de răşinoase, care se unesc în vârf, pe o cheie de boltă (numită local „crucea de pălărie”). Lipsa tavanului facilitează o ventilare permanentă şi împrăştierea rapidă şi uniformă a căldurii degajate de cele până la 150 de oi care puteau fi adăpostite  pe timpul unei nopţi de iarnă.