GOSPODĂRIA STRAJA

Gospodăria Straja, jud. Suceava – 1760

Construită în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, locuința săteanului Petre Ursaciuc provine din nordul Moldovei, din localitatea Straja, situată pe valea Sucevei, o zonă cu pășuni întinse și păduri, ocupațiile locuitorilor fiind creșterea animalelor și prelucrarea lemnului.
Tehnica în care este construită casa este una arhaică, cu pereți din bârne rotunde din lemn de pin îmbinate la capete în „cheutoare stânească” și acoperite cu un strat subțire de lut și humă. Capetele bârnelor se prelungesc mult în afară, cele superioare, tăiate în trepte, formând o bază solidă pentru susținerea șarpantei cu învelitoare din draniță de brad. Planul casei cuprinde tinda rece, fără plafon, în continuarea căreia se află cămara, ambele destinate depozitării uneltelor gospodărești, precum și o cameră de locuit. Intrarea în casă se face direct de pe prispa largă (deschisă, fără stâlpi, protejată de prelungirile pereților laterali), pe care se află o râșniță de mână și o bancă.
În interior, un loc aparte îl are cuptorul cu vatră și spațiu pentru dormit, în jurul căruia se găsesc obiectele întrebuințate la prepararea hranei. Mobilierul atrage atenția prin patul în consolă, prins de grindă cu un stâlp cioplit, lavițele groase de lemn, fixate lateral în pereți, lăzile de zestre, masa înaltă și „văsarul” (dulapul pentru vase) cu farfurii de ceramică pictată și smălțuită, tip Kuty. Numeroase țesături din lână în tonuri calde, cu motive geometrice, împodobesc patul, lavițele și pereții. Grinda meșter este acoperită de o țesătură specială numită „grindar”. Decorul este completat de o friză alcătuită din șiruri de perne cu broderie, de haine și cojoace aşezate pe „grinda mică”. La mare cinste, alături de bălercuțe (mici butoaie de rachiu), de grinda mare este atârnată „păscărița”, vasul în care capul familiei duce la biserică spre a fi sfințite, în noaptea Învierii, ouăle roșii și pasca.

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului