TROIȚA FEȚENI

Troița din Fețeni (Vâlcea)

Comunităţile săteşti au ridicat de-a lungul vremii, pe teritoriul ţării, numeroase monumente care răspundeau nevoilor spirituale ale locuitorilor. Între acestea, un loc deosebit îl au crucile şi troiţele. Acestea din urmă erau aşezate la marginea localităţii sau la răscruce de drumuri, la hotare, lângă fântâni şi izvoare, în cimitire sau în locul unde şi-au pierdut viaţa unii oameni. În Muzeul Naţional al Satului sunt expuse două troiţe, cea din Răşinari (Sibiu) şi cea din Feţeni (Vâlcea).
Troiţa din Feţeni (Vâlcea) a fost adusă în muzeu în anul 1958. Braţul vertical este realizat dintr-un trunchi masiv de stejar. Braţul orizontal, tot din lemn de stejar, este constituit din două rânduri de cruci fixate între grinzi. Acoperişul, în patru ape, are învelitoarea din şindrilă.
O parte a troiţei, cea dinspre drum, a fost pictată cu imagini biblice şi un pomelnic în alfabet chirilic, în care sunt intercalate şi litere latine. Aşa se prezenta alfabetul de tranziţie de la sfârşitul sec. al XIX-lea. Prin soluţia constructivă – multe braţe şi arce îmbinate – precum şi prin maniera plastică de redare a picturii, troiţa de la Feţeni demonstrează ingeniozitatea şi originalitatea meşterilor populari, ea având înfăţişarea unui „arbore al vieţii”.

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului