Asociația Muzeelor în Aer Liber din România – AMALR

  1. Acasă
  2. »
  3. Despre noi
  4. »
  5. Asociația Muzeelor în Aer...
Asociația Muzeelor în Aer Liber din România(AMALR) – o comoară de muzee din România – www.amalr.ro


Este o instituţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, cu sediul în municipiul Bucuresti, Șos Kiseleff nr. 30 – cladirea multifunctională, sector 1, constituită pe baza liberului consimţământ a 23 muzee cu profil etnografic şi expunere în aer liber din ţară și a unor persoane fizice, specialişti în domeniu.
Scopul Asociaţiei este dublu – cultural şi profesional: de a sprijini, valorifica, promova și proteja activitatea şi patrimoniul muzeelor în aer liber din România precum şi promovarea profesională a specialiştilor care îşi desfaşoară activitatea de cercetare în cadrul muzeelor membre.

Este o instituție afiliată la AEOM – organizaţie de renume în promovarea şi prezervarea patrimoniului material şi imaterial al cărui scop principal şi activitate, totodată este legat promovarea celor 19 muzee în aer liber din România.

Aceasta a luat fiinţă în anul 1993 şi până în anul 2008 aceasta a avut sediul la Sibiu. Din iunie 2008, Asociaţia şi-a mutat sediul la Bucureşti in spațiul administrativ al Muzeului National al Satului Dimitrie Gusti.

În anul 2021, Statutul Asociației a fost înregistrat la Judecătoria Sector 1 București cu sediul în Șos. Kiseleff, nr. 28-30, sector 1, București având următoarea componență:

BOARD:

Preşedinte: conf. univ. dr. Paula Popoiu, Manager

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Vicepreşedinte: Tudor Sălăgean, cercetător, director general

Muzeul de Etnografie al Transilvaniei, Cluj-Napoca

Vicepreşedinte: Mirela Iancu, Director Marketing

Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale “ASTRA”

Membru ordinar: Vasile Emanuel Costoiu

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Trezorier: Ec. Virginia Goean

Director Economic - Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

Secretar: Iuliana Balaci, Director Comunicare, Educaţie muzeală

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”

MEMBRI

  1. MUZEUL NAŢIONAL AL SATULUI “DIMITRIE GUSTI” – BUCUREȘTI
  2. MUZEUL CIVILIZAŢIEI TRANSILVANE “ASTRA” – SIBIU
  3. MUZEUL ETNOGRAFIC AL TRANSILVANIEI – CLUJ-NAPOCA
  4. MUZEUL VITICULTURII ŞI POMICULTURII – GOLEȘTI – ARGEȘ
  5. MUZEUL SATULUI BĂNĂŢEAN – TIMIȘOARA
  6. MUZEUL DE ETNOGRAFIE ȘI ARTĂ POPULARĂ DIN TULCEA – SECȚIE ÎN CADRUL INSTITUTULUI DE CERCETĂRI ECO-MUZEALE “GAVRILĂ SIMION” – TULCEA
  7. MUZEUL JUDEȚEAN DE ETNOGRAFIE ȘI ARTĂ POPULARĂ MARAMUREȘ – BAIA MARE
  8. MUZEUL MARAMUREȘAN – SIGHETU MARMAȚIEI
  9. MUZEUL ŢĂRII OAŞULUI – SATU MARE
  10. MUZEUL BUCOVINEI (COMPLEXUL MUZEAL BUCOVINA) – SUCEAVA
  11. MUZEUL “ARTA LEMNULUI” – CÂMPULUNG MOLDOVENESC
  12. MUZEUL VRANCEI – VRANCEA
  13. MUZEUL NAȚIONAL BRAN – BRAN
  14. MUZEUL ETNOGRAFIC REGHIN “ANTON BADEA” – REGHIN
  15. MUZEUL NAŢIONAL SECUIESC – SFÂNTU GHEORGHE
  16. MUZEUL SECUIESC AL CIUCULUI – MIERCUREA CIUC
  17. MUZEUL HASZMANN PAL – CERNAT, COVASNA (filială a MUZEULUI NAȚIONAL SECUIESC DIN SF. GHEORGHE)
  18. MUZEUL SATULUI VÂLCEAN – BUJORENI, secție a MUZEULUI JUDEŢEAN “AUREL SACERDOŢEAN” – VÂLCEA
  19. COMPLEXUL MUZEAL MĂLDĂREȘTI, secție a MUZEULUI JUDEȚEAN “AURELIAN SACERDOȚEANU” – VÂLCEA
  20. MUZEUL ARHITECTURII POPULARE DIN GORJ – CURTIȘOARA secție a MUZEULUI JUDEȚEAN GORJ “ALEXANDRU ȘTEFULESCU” – TÂRGU JIU
  21. MUZEUL NAȚIONAL TEHNIC “PROF. ING. DIMITRIE LEONIDA”
  22. COMPLEXUL MUZEAL NATIONAL “MOLDOVA” – IAȘI
  23. MUZEUL NAȚIONAL COTROCENI

SCOPURI

  • promovarea în rândul românilor a unei reţele de muzee naţionale şi locale cu specific etnografic;
  • promovarea în rândul muzeelor din Europa a unei reţele de muzee în aer liber, locale şi naţionale;
  • promovarea pe toate planurile a dialogului profesional şi schimbul de experienţă ştiinţifică şi metodologică, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional;
  • sprijinirea în mod permanent a efortului de calificare profesională a cadrelor tinere deopotrivă, în ţară cât şi în străinătate;
  • organizarea şi participarea la conferinţe la nivel naţional şi internaţional cu tematici legate de domeniile de interes ale muzeelor: cercetare etnografică, conservare, restaurare, promovarea acţiunilor cu publicul, acţiuni de pedagogie muzeală;
  • consultarea specialişilor din domeniu în funcţie de necesităţile legislative şi specificităţile problemelor cu care se confruntă muzeele;
  • inițierea, solicitarea, primirea și gestionarea de granturi, sponsorizări și donații în sprijinul derulării activității sau a sprijinirii membrilor;
  • medierea schimbului de vizite între specialiştii muzeelor din ţară şi de peste hotare, participarea la manifestări ştiinţifice internaţionale;
  • valorificarea schimbului de experienţă naţională în publicistica de specialitate internaţională;
  • analizarea proiectelor de înfiinţare a noilor muzee – membre instituţionale ale Asociaţiei, sau la cerere, şi al altor instituţii membre, în judeţele (sau zonele) al căror patrimoniu potenţial ştiinţific şi financiar permit materializarea unor asemenea intenţii şi sprijinirea nemijlocită a efortului respectivelor colective, prin suport metodologic şi asistenţa ştiinţifică şi de cercetare necesara desfășurării activității;

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului