Biserica Răpciuni, jud. Neamț, 1773
Amenajările hidroenergetice ale râului Bistrița din perioada 1950-1960 au impus strămutarea forțată a 22 de sate, dintre acestea Răpciune (Răpciuni), Cârnu, Rețeș fiind definitiv pierdute. Peste 18.000 de locuitori au fost nevoiți să-și abandoneze gospodăriile care urmau să fie scufundate de apele lacului de acumulare de la Bicaz. În acel context, Muzeul Satului a reușit în anul 1958 să salveze biserica „Sfinții Voievozi” din satul Răpciuni, un valoros monument de arhitectură religioasă datat în anul 1773. Inscripția care-i atestă vechimea se prezintă sub forma unor slovo-cifre crestate pe ancadramentul ușii.
Biserica este construită pe un soclu din piatră, cu pereții din bârne de molid cioplite în secțiune dreptunghiulară, îmbinate la capete în „coadă de rândunică”, ultimele trei bârne de sub streașina acoperișului fiind prelungite în console. Acoperișul are învelitoare din draniță rotunjită și urmează planimetria construcției: absida pentagonală a altarului, naosul dreptunghiular cu cele două nișe laterale și pridvorul cu opt stâlpi și parapet, adosat pronaosului pe latura sudică. Cruci și rozete incizate decorează stâlpii pridvorului, arcada dintre naos și pronaos și chenarele ferestrelor.
În interior, se remarcă iconostasul cu o structură tipică secolului al XVIII-lea, piesele de mobilier, sfeşnicele și cristelnița lucrată din trunchiul unui copac. Pictura cu scene din Patimile lui Iisus (în naos) și din Vechiul Testament (în pronaos) a fost realizată de meșteri locali în două faze. În manieră aparte a fost redată în pronaos, de Ioan Zugravul, scena Judecății de Apoi.
Inscripţiile cu litere chirilice din pridvor, în prezent aproape indescifrabile, oferă informații istorice precise. Ele amintesc de Războiul ruso-turc din 1828 („cându au intrat Muscali(i) în Moldova, în anu 1828 aprilie 23”), de iarna geroasă din 1830, de epidemiile de holeră din 1831 și 1865 sau de evenimente neobișnuite precum invazia lăcustelor din anul 1867.
