CASA EVREIASCĂ

Casă evreiască, 1860

Localitatea Poienile Izei, atestată documentar în 1430, este situată în inima Maramureșului, în apropierea lanțului muntos Oaș–Gutâi–Țibleș.
Populația așezării este constituită din români, dar alături de aceștia au conviețuit și alte etnii, printre ele numărându-se și evreii. Ocupațiile principale ale locuitorilor au fost creșterea animalelor și pomicultura, într-o măsură mai mică fiind prezentă agricultura, în special prin cultivarea porumbului.
Casa lui Petreuș Vasile din Poienile Izei, construită la 1860 și transferată în muzeu în anul 2011, a aparținut unui membru al comunității evreiești din această localitate, comunitate care număra 185 de evrei la recensământul din 1910, respectiv 159 la cel din 1930. Gospodăria evreiască din muzeu este formată din casă și șura cu grajd. Casa este așezată pe un soclu de piatră, fiind construită în întregime din bârne de brad tencuite la interior cu lut și apoi văruite. Sub încăperea principală se află pivnița boltită. Acoperișul în patru ape al locuinței are învelitoarea din draniță.
În plan, casa cuprinde cinci încăperi: o tindă în formă de „L”, două încăperi de locuit, o cămară și un mic spațiu, cu intrare din exterior, numit „miserniță”, destinat sacrificării animalelor și tranșării cărnii, în vederea vânzării. În cele două camere, alături de câteva obiecte de cult iudaic, se pot vedea piese de mobilier datând din perioada interbelică sau chiar mai vechi, precum și obiecte de uz casnic și gospodăresc. În cămară, proprietarul ținea și băuturile alcoolice pe care le vindea sătenilor.
Familia ultimului proprietar al acestei gospodării avea în perioada interbelică în componență patru membri: Strul Wiesel, capul familiei, soția acestuia și cele două fete ale lor. Pe lângă producerea și vânzarea «rachiului» de mere sau prune, familia deținea și 150 de oi, din lâna lor confecționând căciuli, cele două fiice ale familiei lucrând la mașina de cusut pentru oamenii din sat.

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului