Gospodărie tătărească, sec. al XX-lea, Independenţa, jud. Constanţa – în curs de amenajare
Comuna Independenţa, situată în sudul judeţului Constanţa, la doar 12 km de graniţa cu Bulgaria, este compusă din satele Independența, Fântâna Mare, Movila Verde, Olteni şi Tufani. Turcii şi tătarii reprezintă minorităţile predominante din această localitate, satul Fântâna Mare fiind şi în prezent locuit majoritar de familii de confesiune musulmană. Tipul de aşezare este cel specific satelor dobrogene, cu drumuri sinuoase, neregulate şi gospodării amplasate în funcţie de căile de acces.
În muzeu este prezentată o replică a unei gospodării de tătari, compusă din mai multe construcţii: casa şi anexa, poziţionate faţă în faţă, şi cuptorul adăpostit de un şopron dispus pe laturile lungi ale curţii împrejmuite cu gard din piatră. Accesul în curte se face printr-o portiţă relativ îngustă.
„Chirpiciul” a constituit materialul şi tehnica specifice pentru construcţiile din această zonă, aşa cum se poate observa la gospodăria din muzeu. Şarpanta casei este realizată „în două ape”, păstrând vechiul tip de învelitoare din olane.
Din punct de vedere planimetric, casa se compune din trei camere, tindă şi prispă deschisă cu şase stâlpi din lemn de răşinoase. Accesul în două dintre camere se face prin tinda poziţionată între ele, iar în cea de-a treia, direct din prispă. Pardoseala este executată din lipitură de pământ, iar camerele sunt încălzite cu ajutorul sobelor (soba „oarbă” şi soba cu plită). Iluminatul natural este asigurat în camere de câte o fereastră, redusă ca dimensiuni, iar tinda are prevăzute două ferestre mici ce încadrează uşa de acces.
Anexa gospodărească este compusă din două corpuri alipite (bucătărie de vară şi coteţul de păsări), prevăzute cu acoperişuri în două „ape“ cu aceeaşi pantă, dar cu înălțimi diferite.