Sălciua de jos, jud. Alba
Amplasat în mijlocul Transilvaniei, pe Valea Arieșului, satul Sălciua de Jos este reprezentativ pentru arhitectura tradițională caracteristică Munților Apuseni de la începutul secolului al XIX-lea. Printre ocupațiile importante ale populației de moți, alături de păstorit și agricultură, amintim munca forestieră, mineritul și prelucrarea lemnului.
Din această zonă a fost transferată în muzeu în anul 1936, gospodăria săteanului Ion Buta, datată în 1815. Atât casa, cât și cămara de alimente sunt construite din cununi de bârne de brad cioplite în patru fețe, ridicate pe socluri de piatră. Acoperișul cu pante repezi este de trei ori mai înalt decât pereții și are o învelitoare realizată din paie de grâu „călcate cu piciorul”. Casa are un farmec aparte, accentuat atât prin succesiunea stâlpilor și arcadelor de pe prispă, cât și a gratiilor tăiate în lemn cu forme ornamentale, plasate ca o pânză de păianjen în fața ferestrelor minuscule, acoperite în trecut cu „burduș de oaie”. Remarcăm cum condițiile grele de viață din trecut au generat și conservat aici forme arhitectonice dintre cele mai arhaice.
Planul casei este simplu, fiind compus dintr-o tindă și o cameră. În cea dintâi este amplasată o vatră înaltă cu coș piramidal suspendat, construit din plăci de bazalt. Camera de locuit impresionează prin bogăția țesăturilor din lână și a pieselor de ceramică smălțuită, precum și a șervetelor țesute din bumbac, agățate pe pereți pe după farfurii și icoane. Mobilierul încăperii cuprinde un pat înalt fixat pe două laturi între bârnele pereților, lavițe, o masă înaltă, câteva scaune cu spătar cioplit, lăzi de zestre, precum și un leagăn atârnat de grinzile tavanului. Sunt remarcabile și micile ustensile de lemn, furcile de tors, așchiile pentru depănat ața de cânepă, tocul pentru gresie la coasă, sorcova sau căucele de băut apa.
