Jug pentru potcovit şi stănoagă, sec. XX-lea, Vălenii de Munte, jud. Prahova
În preajma oricărui han se afla un astfel de cadru din lemn, numit jug de potcovit, realizat din patru stâlpi înfipţi în pământ, legaţi între ei prin stinghii şi contrafişe, având acoperiş în două pante.
În timpul popasului la han, cărăuşii aveau grijă să hrănească şi să adape animalele de tracţiune, dar şi să verifice starea mijloacelor de transport – car, căruţă, poştalion – şi, mai ales, starea picioarelor cailor şi boilor, în special a copitelor acestora. Se întâmpla frecvent ca, mergând pe drum, unele dintre animale să-şi piardă câte o potcoavă, cărăuşul fiind nevoit să pună altă potcoavă în locul celei lipsă, având întotdeauna la ei o rezervă de potcoave.
Pentru a putea lucra cu siguranţă la potcovire – care presupunea extragerea cuielor vechi din copită, curăţirea acestora cu un cuţit special, fixarea potcoavei noi prin baterea altor cuie – animalul respectiv era introdus şi imobilizat în acest jug.
Juguri asemănătoare se mai întâlnesc şi astăzi în satele româneşti, pe lângă atelierele de fierărie, fiind indispensabile meşterilor fierari în potcovirea animalelor de tracţiune: cai, boi, bivoli.
În mediul rural, o mare parte din transportul lemnelor, furajelor, cerealelor se face cu carul. Chiar şi oamenii se mai deplasează uneori, la munca câmpului sau cu prilejul unor mari sărbători, cu căruţa trasă de cal – o nostalgie a vremurilor de odinioară.
