Piua Feneş, sec. XIX, judeţul Alba
Înșirate pe cursul râurilor de munte, pivele sunt instalații tehnice populare folosite pentru îndesirea și finisarea țesăturilor de lână. Ele au apărut și s-au dezvoltat în medii favorabile cu o rețea hidrografică bogată, cu debite constante ale râurilor, în relief deluros cu vegetație abundentă (fag și rășinoase) și în care existau ocupații specifice preponderente, precum creșterea animalelor. Dintr-o astfel de zonă recunoscută pentru instalațiile hidraulice, de pe Valea Ampoiului, a fost transferată în muzeu în anul 1965, Piua Feneș. Gradul de specializare atins aici este reflectat și de toponimia locală, unul dintre afluenții râului Ampoi purtând sugestiv denumirea Vâltori.
Mecanismul este adăpostit într-o construcție ridicată pe un soclu, cu pereți din bârne de lemn cioplite în secțiune dreaptă și piatră de râu, iar acoperișul, în patru ape este prevăzut cu învelitoare din șindrilă (inițial din paie secerate manual). Țesăturile se introduceau într-un trunchi din lemn cu scobituri (oală) unde se băteau cu cele două perechi de ciocane puse în mișcare de roata hidraulică prin intermediul axului cu came. Camele (penele) ridicau ciocanele (maie) care scăpau din angrenaj și recădeau în virtutea gravitației lovind cu capetele de jos țesătura udată alternativ cu apă rece și caldă. Capetele de jos ale maielor au crestături în trepte, ceea ce asigură lovirea egală ca intensitate pe toată lungimea și lățimea țesăturii. În urma procesului de batere în piuă, țesătura se îngroașă și se împâslește, devenind pănură. Din aceasta se confecționau hainele groase (sumane, cioareci, veste etc).
