Conferința Națională de Educație Muzeală este un bun prilej pentru specialiștii din domeniul educației muzeale să facă schimb de idei, să discute, să identifice soluții în adaptarea activităților extrașcolare la programele oferite de muzeu și adaptarea muzeului la cerințele școlilor și publicului larg în spectrul educațional. Conferința a luat naștere în anul 2018 într- demers firesc în ceea ce privește diseminarea rezultatelor activității de educație muzeală în muzee sau în colaborarea cu muzeele. Au participat de-a lungul timpului specialiști din muzee, universități, licee, școli și grădinițe, centre și ONG-uri și au prezentat proiecte cuprinse în aria social-educativă, înscrise în principiile Long Life Learning – învățarea timpurie și continuă.
2018
Conferința Națională de Educație Muzeală
Muzeul Satului Național „Dimitrie Gusti” din București organizează, în perioada 15 – 16 noiembrie 2018, Conferința Națională de Educație Muzeală, tema de anul acesta fiind
2019
CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE MUZEALĂ, EDIȚIA A II-A
Stimați colegi, Muzeul Satului Național „Dimitrie Gusti” din București organizează în perioada 14 – 15 noiembrie 2019 a doua ediție a Conferinței Naționale de Educație
2020
Conferința Națională de Educație Muzeală – ediția a III-a
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București organizează on-line, în 12 noiembrie 2020, a treia ediție a Conferinței Naționale de Educație Muzeală. Temele de
2021
Conferința Națională de Educație Muzeală, ediția a 4-a
Ca în fiecare an, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează Conferința Națională de Educație Muzeală, aflată acum la cea de-a patra ediție. Este un
2022
Conferința Națională de Educație Muzeală, ediția a 5-a
Ca în fiecare an, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează Conferința Națională de Educație Muzeală, aflată acum la cea de-a cincea ediție. Este un