Ceremonie de plantare a 20 de copaci în Muzeul Satului

Cu ocazia sărbătoririi celei de-a 67-a aniversări a Zilei de Naștere a Majestății Sale Regele Maha Vajiralongkorn Bodindradebayavarangkun (Rama X), Ambasada Regatului Thailandei în România organizează vineri, 26 iulie, la ora 9:30, o ceremonie de plantare a 20 de copaci la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”.

«Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” a fost o alegere firească în condițiile în care avem o colaborare frumoasă de peste 9 ani și organizăm împreună un eveniment de amploare: Festivalul Thailandez la care vin sute de români și nu numai. De asemenea, am dorit să marcăm această colaborare printr-un punct stabil reprezentat de acești 20 de copaci pe care îi vom planta împreună cu 20 de copii prezenți în Tabăra de creație „Vara pe uliță”. Împreună pentru viitor!», potrivit Ambasadei Regatului Thailandei la București.

La eveniment va participa Excelența Sa, dl. Sarayoot Kalayanamit, ambasadorul  Regatului Thailandei în București, alături de membrii ambasadei și reprezentanți ai comunității thai din România, care numără 170 de persoane, dintre care 44 studenți.

Nu este primul eveniment de acest fel în Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. În noiembrie 2018, cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri, Comitetul Olimpic Român a plantat 100 de brazi, luând naştere astfel „Pădurea Olimpică”. De asemenea, în mai 2009, Prințul Akishino al Japoniei și soția sa, Prințesa Kiko, aflați într-o vizită de patru zile în România, au plantat cireși Sakura în curtea Muzeului.