Vernisajul expoziției „Icoana ortodoxă – lumina credinței”

Astăzi a avut loc vernisajul expoziției “Icoana Ortodoxă-lumina credinței”. Evenimentul a fost programat în cadrul Concursului Naţional „Icoana ortodoxă – lumina credinței”, ediția a X-a.
 
Concursul, având trei secțiuni – Icoană pe lemn, Pomelnic pe lemn și Proiect pentru cruce funerară –, se înscrie în seria manifestărilor dedicate anului 2021, declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române An omagial al pastorației românilor din afara României și An comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.
 
Expoziția, din cadrul concursului, cuprinde lucrările premiate și câteva dintre cele nepremiate, ce pot fi regăsite, de asemenea, în catalogul expoziției aniversare.
 
Aceasta va putea fi vizitată în perioada 14 septembrie – 31 octombrie 2021, în Sala „H. H. Stahl” a Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din Șoseaua Kiseleff nr. 30, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
 

Foto: Bogdan Goean