DRAGOBETELE Ziua îndrăgostiților la români

Vă invităm pe 20 si 21 februarie 2021 să sărbătorim împreună unul dintre cele mai tandre momente ale începutului de primavară: Dragobetele, sau, aşa cum este consemnat în calendarul tradiţional popular, Ziua Îndrăgostiţilor. Cu această ocazie, Muzeul Satului organizează o serie de acțiuni culturale care să ne aducă aminte de tradițiile care aveau loc în această perioadă.

„Entitate mitologică asemănătoare lui Cupidon, Dragobete se consideră a face parte din multitudinea de zeităţi păgâne care populau spaţiul balcanic şi danubiano-pontic, unde era şi protector al animalelor, dar şi al iubirii celor care se întâlnesc şi se logodesc, aşa cum şi păsările «se logodesc» în această zi. În ziua de Dragobete, în satele româneşti se practicau multe credinţe legate nu numai de dragoste şi fertilitate, dar şi de vindecare şi renaştere prin puterea naturii şi a plantelor. Astfel, se spunea că cine participa la această sărbătoare avea să fie ferit de bolile anului, şi mai ales de febră, şi că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelşugat”, conf. univ. dr. Paula Popoiu, manager Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.

A devenit o tradiţie să sărbătorim Ziua Îndrăgostiților la muzeu împreună cu artişti și meşteri populari, care vor prezenta în cadrul unui târg tradiţiile legate de începutul primăverii. Ziua de sâmbătă, 20 februarie, este dedicată copiilor, care pot participa la o serie de ateliere de creaţie. Duminică, 21 februarie, vor veni să ne încânte Gelu Voicu și Taraful Lăutarii din Teleorman, Polina Gheorghe, Maria Băndoiu, Narcisa Băleanu, Iulia Mihai, Nicu Mâță si actorul Nae Alexandru.

Accesul la eveniment se face pe baza biletului de intrare în muzeu – 20 lei/adult, 10 lei/pensionar, 5 lei/elev și student și cu respectarea ordinelor în vigoare privind prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Vă așteptăm cu drag!

The event is finished.

Date

20 - 21 Feb 2021
Expired!

Time

09:00 - 17:00

Location

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
Category

Organizer

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
March

April 2021

May
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
29
30
31
1
2
3
4
Events for 29 March
Events for 30 March
Events for 31 March
Events for 1 April
Events for 2 April
Events for 3 April
Events for 4 April
5
6
7
8
9
10
11
Events for 5 April
Events for 6 April
Events for 7 April
Events for 8 April
Events for 9 April
Events for 10 April
Events for 11 April
12
13
14
15
16
17
18
Events for 12 April
Events for 13 April
Events for 14 April
Events for 15 April
Events for 16 April
Events for 17 April
Events for 18 April
19
20
21
22
23
24
25
Events for 19 April
Events for 20 April
Events for 21 April
Events for 22 April
Events for 23 April
Events for 24 April
Events for 25 April
No Events
26
27
28
29
30
1
2
Events for 26 April
No Events
Events for 27 April
No Events
Events for 28 April
No Events
Events for 29 April
No Events
Events for 30 April
No Events