Pâinea care ne unește

„Pâinea, un element definitoriu în civilizația umană. Așa cum s-a născut o civilizație a orezului, tot astfel avem o civilizație a grâului în care pâinea joacă rolul central. Cerealele și pâinea au modelat de mii de ani viețile oamenilor, ca bază indispensabilă a existenței umane, a culturii și civilizației. Știm cu toții că dincolo de întrebuințarea sa ca aliment de bază în istoria popoarelor, pâinii ii sunt atribuite valențe divine, în credința iudaică și creștină, aceasta fiind asociată cu însăși Viața. «Pâinea noastră cea spre ființă» face parte din rugăciunea Tatăl Nostru, rostită cu speranță de milioane de oameni care împărtășesc aceeași credință”, a spus Conf. univ. dr. Paula Popoiu, managerul Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” în alocuțiunea sa la deschiderea evenimentului intitulat „Pâinea care ne unește”. Momentul de astăzi a marcat încheierea proiectului „Luna Diasporei”, inițiat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, care a reunit, de-a lungul lunii august a acestui an, o serie de acțiuni derulate în toată țara, dedicate întoarcerii românilor de pretutindeni pe durata concediilor.

„Pâinea care ne unește” este o campanie care a început la Ditrău, la Biserica Romano‑Catolică Sf. Ecaterina, a continuat la Mănăstirea Putna și la Catedrala Greco‑Catolică Sf.​ Treime din Blaj și s-a încheiat astăzi, 8 septembrie 2021, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Prin această inițiativă s-a transmis un mesaj de unitate, de solidaritate umană, indiferent de geografie, religie, limbă sau obiceiuri.

La acest eveniment ne-au onorat cu prezența 34 de misiuni diplomatice străine în România și reprezentanți ai autorităților centrale, alături de parteneri ai Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. 19 ambasade au pregătit standuri special amenajate în incinta Muzeului Satului, unde au prezentat pâinea specifică țării pe care o reprezintă.

Pentru că românii de pretutindeni sunt minorități culturale în țările de reședință, DRP a dorit să inițieze această campanie de promovare a pluriculturalismului. Românii ‑ minorități în străinătate, minoritățile din România și culturile care au fost reprezentare la București se regăsesc astăzi prin simbologia pâinii care ne unește. Astfel, minoritățile culturale din România au fost prezente, cu sprijinul Departamentului pentru Relații Interetnice, cu standuri de prezentare a diferitelor pâini specifice comunităților pe care le reprezintă.

Festivitatea de încheiere a „Lunii Diasporei” a cuprins discursuri din partea secretarului de stat Oana Ursache, a managerului Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Paula Popoiu, reprezentanți ai Guvernului, precum și a 7 ambasadori.

Acest eveniment a constituit un bun prilej de a transmite un mesaj de uniune între culturi și de recunoaștere a pâinii că simbol ce a însumat de-a lungul vremii esența spiritualității culturale.

 

„În lume există oameni atât de înfometați, încât nu există altă formă prin care îl pot găsi pe Dumnezeu decât într-o felie de pâine” (Mahatma Ghandi)

The event is finished.

Date

08 Sep 2021
Expired!

Time

11:00 - 15:00

Location

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Organizer

Guvernul României

Other Organizers

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
September

October 2021

November
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
27
28
29
30
1
2
3
Events for 27 September
10:00 - 00:00

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 28 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 29 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 30 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 1 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 2 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 3 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
4
5
6
7
8
9
10
Events for 4 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 5 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 6 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 7 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 8 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 9 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 10 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
11
12
13
14
15
16
17
Events for 11 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 12 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 13 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 14 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 15 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 16 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 17 October
00:00 - 18:00

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
18
19
20
21
22
23
24
Events for 18 October
Events for 19 October
Events for 20 October
Events for 21 October
Events for 22 October
Events for 23 October
Events for 24 October
25
26
27
28
29
30
31
Events for 25 October
Events for 26 October
Events for 27 October
Events for 28 October
Events for 29 October
Events for 30 October
Events for 31 October
1
2
3
4
5
6
7