TÂRGUL DE SFÂNTA MARIA

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” organizează în perioada 4 – 8 septembrie 2021 „Târgul de Sfânta Maria”. Evenimentul își propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Nașterii Maicii Domnului, denumită popular și Sântă Maria Mică, sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și începutul toamnei.

Vizitatorii vor avea ocazia să se întâlnească cu meșteri populari, colecționari și artiști plastici și să achiziționeze cele mai frumoase creații ale acestora. Noutatea ediției din acest an a târgului o reprezintă prezența producătorilor înscriși în schema de calitate recunoscută la nivel european “Produs Montan” acordată de Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Duminică, 5 septembrie, de la orele 13:00, pe Scena Dumitra din incinta muzeului va avea loc momentul muzical-coregrafic Cântec, joc și voie bună… toată lumea se adună!. Astfel, pe scenă vor evolua Ansamblul folcloric „Doina Bucureștiului” și soliștii Gheorghița Nicolae și Nicu Mâță.

Prețul biletului de intrare – 20 lei/adult; 10 lei/pensionar; 5 lei/elev, student.

The event is finished.

Date

04 - 08 Sep 2021
Expired!

Time

09:00 - 19:00

Location

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
Category

Organizer

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
September

October 2021

November
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
27
28
29
30
1
2
3
Events for 27 September
10:00 - 00:00

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 28 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 29 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 30 September
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 1 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 2 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 3 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
4
5
6
7
8
9
10
Events for 4 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 5 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 6 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 7 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 8 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 9 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 10 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
11
12
13
14
15
16
17
Events for 11 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 12 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 13 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 14 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 15 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 16 October
All Day

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Events for 17 October
00:00 - 18:00

Istroromânii

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
18
19
20
21
22
23
24
Events for 18 October
Events for 19 October
Events for 20 October
Events for 21 October
Events for 22 October
Events for 23 October
Events for 24 October
25
26
27
28
29
30
31
Events for 25 October
Events for 26 October
Events for 27 October
Events for 28 October
Events for 29 October
Events for 30 October
Events for 31 October
1
2
3
4
5
6
7