Târgul pâinii

Târgul pâinii de Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti împreună cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale vă invită în perioada 22-24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc. “Satul românesc este cheia înțelegerii noastre ca români în marele cor al națiunilor europene, este locul în care trecutul se întâlnește cu prezentul pentru a pregăti viitorul. Satul vorbește despre istoria profundă a țării. El nu vorbește prin evenimente glorioase, nu reține date istorice de anvergură, eroii satelor sunt anonimi, cel mai adesea; satul vorbește însă prin viața de zi cu zi a locuitorului, condiționat încă de fertilitatea pământului, de ploi și soare, de recoltele culese la finele anotimpurilor, care se scurg cu ritmicitate după ceasul cosmic al universului, nu după cel grăbit al omului modern.”, declară  conf. univ. dr. Paula Popoiu, director general al Muzeului Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Cu această ocazie, vizitatorii sunt invitați la Târgul pâinii .

Prin acest eveniment ne dorim să aducem în atenția vizitatorilor complexitatea valențelor alimentului care ocupă un loc important în orice civilizație; astfel, se subliniază atât rolul social al pâinii, de  aducere împreună a comunităților, cât și cel magico-ritualic, spiritual, de element apotropaic sau chiar oracular.

Sub variate forme, de la cea rotundă asociată simbolurilor solare, la cea împletită care amintește de dualismul universal, sau chiar antropomorfă (colindeții sau bolindeții), pâinea a însoțit marile evenimente din viața omului, marcând pragurile spre un nou început, ce se dorește plin de prosperitate, speranță, bucurie. Ea este prezentă la nașterea copilului, la nuntă, dar și la înmormântare, văzută ca o trecere spre viața veșnică. Pâinea este element central al ritualului religios – darul suprem făcut de Dumnezeu omului, prin care se săvârșește unirea cu Iisus Hristos în Taina Euharistiei: ”Luați, mâncați; acesta este Trupul Meu”.

Lumea pâinii vi se deschide în curtea Muzeului Satului, de Ziua Satului Romanesc, spre a-i cunoaște tainele și puterile nebănuite, bucurându-vă de nenumăratele arome și forme pe care le îmbracă, de la cea tradiționala, ce amintește de copilăria din curtea bunicilor, până la cele mai surprinzătoare creații. Vor fi prezenți brutari artizani, producători, comunități, ambasade ale unor țări prezente în România care ne vor prezenta tradițiile lor reunite în jurul pâinii noastre cea de toate zilele.

„Ziua Satului Românesc” a fost instituită prin Legea nr. 44/2020. „Ziua Satului Românesc poate fi organizată de către autoritățile administrației publice centrale și locale, de către celelalte instituții ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea și participarea la programe și manifestări cu caracter social, cultural și științific în scopul de a aprecia și a promova satul românesc”, se menţionează în lege.

Date

23 - 24 sept. 2023
Completed

Time

9:00 - 19:00

Location

National Museum of the "Dimitrie Gusti" Village
Kiseleff Road, no. 28-30
Categories

Organizing

National Museum of the "Dimitrie Gusti" Village

Subscribe to our Newsletter!

Get the latest news, exclusive offers and museum updates.

VIRTUAL TOUR OF THE VILLAGE MUSEUM

Presentation of the Village Museum