Zilele Muzeului Satului – 10 – 17 mai 2022

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” împlinește 86 de ani.

“Muzeul nostru nu este un muzeu etnografic, ci este un muzeu social”, spunea Dimitrie Gusti în cuvântarea de inaugurare a muzeului, la 10 mai 1936, atunci când se deschidea oficial “Muzeul Satului Românesc” în prezența Regelui Carol al II-lea, a membrilor guvernului, a oficialităților Bucureștiului, precum și a elitei culturale din acea vreme.

În perioada 10 – 17 mai a.c., cu ocazia sărbătoririi Zilelor Muzeului Satului, vă invităm să luați parte la  o serie de evenimente menite să marcheze împlinirea acestei frumoase vârste pentru unul dintre cele mai vizitate muzee din țară. Totodată, anul acesta, se împlinesc 300 de ani de la construcția Bisericii Dragomirești (Maramureș) și 95 de ani de la campania monografică de la Nereju, desfașurată în Vrancea de echipele multidisciplinare conduse de Dimitrie Gusti. Cu acest prilej, i-am invitat alături de noi pe reprezentanții comunităților din Dragomirești și Nereju pentru a  onora cele două momente importante din istoria muzeului.

Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va avea loc în data de 10 mai, la ora 11.00.  În cadrul acesteia, vor fi acordate  titluri onorifice de „Ambasador al Muzeului Satului” unor personalități care au promovat și susținut valorile tradiționale și identitare românești.

Publicul este invitat să afle povestea noastră și a comunităților rurale prin intermediul expozițiilor „Tinerețe fără bătrânețe” și ”Universul săsesc în colecțiile Muzeului Satului”, ce valorifică colecțiile de patrimoniu ale muzeului. Nu vor lipsi automobilele de colecție din anii 1950-1990 reunite într-o expoziție intitulată ”Mașinile Bucureștilor la Muzeul Satului” realizată în colaborare cu Retromobil Club România. Realitățile cotidiene sunt surprinse și prezentate în expoziția “Fotogramă din poveste” de artistul Bogdan Ilie – Micu.

De asemenea, vor fi lansate și prezentate o serie de volume din portofoliul Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”, Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion Tulcea și Societății de Cultură Macedo-Română.

Ca în fiecare an, nu vor lipsi spectacolele de muzică populară și muzică corală religioasă susținute de artiști și ansambluri cunoscute.

În toată această perioadă, meșteri populari și artiști plastici din toate zonele țării vor fi alături de noi și vor susține ateliere demonstrative pentru publicul larg.

Vă așteptăm la o întâlnire cu istoria și tradițiile în Muzeul-Sat de la șosea !

Detalii suplimentare sunt disponibile în Programul evenimentului:

Loader Loading...
EAD Logo Taking too long?

Reload Reload document
| Open Open in new tab

 

Date

10 - 17 May 2022
Expired!

Time

09:00 - 19:00

Location

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30
Category

Organizer

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
May

June 2022

July
MO
TU
WE
TH
FR
SA
SU
30
31
1
2
3
4
5
Events for 30 May
Events for 31 May
Events for 1 June
Events for 2 June
Events for 3 June
Events for 4 June
Events for 5 June
6
7
8
9
10
11
12
Events for 6 June
Events for 7 June
Events for 8 June
Events for 9 June
Events for 10 June
Events for 11 June
Events for 12 June
13
14
15
16
17
18
19
Events for 13 June
Events for 14 June
Events for 15 June
Events for 16 June
Events for 17 June
Events for 18 June
Events for 19 June
20
21
22
23
24
25
26
Events for 20 June
Events for 21 June
Events for 22 June
Events for 23 June
Events for 24 June
Events for 25 June
Events for 26 June
27
28
29
30
1
2
3
Events for 27 June
Events for 28 June
Events for 29 June
Events for 30 June
Events for 1 July
Events for 2 July
Events for 3 July