Dumitru Sofonea

Dumitru Sofonea (1935 – 2019)

A trecut la cele veșnice celebrul cojocar Dumitru Sofonea din Drăguş, “Tezaur uman viu” Unesco

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” anunţă cu regret trecerea la cele veşnice a meşterului cojocar Dumitru Sofonea. 
În anul 2011, Ministerul Culturii i-a acordat titlul onorific de “Tezaur Uman Viu”, pentru salvgardarea, păstrarea şi transmiterea patrimoniului cultural imaterial, ca o recunoaştere a meşterilor tradiţionali, iar în 2015, a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul Meritul Cultural.

Originar din Ţara Făgăraşului, din satul Drăguş, Dumitru Sofonea, zis Traşu, a învăţat meşteşugul de la tatăl său Dumitru Sofonea, un neîntrecut cojocar din Ţara Oltului, preţuit de profesorul Dimitrie Gusti, care îl descoperă în timpul campaniei de cercetare din Drăguş. Pentru Dumitru Sofronea, cojocăritul a devenit îndeletnicirea de bază care deşi nu este uşoară – după cum mărturiseşte – este frumoasă, căci înfrumusețează nu numai portul ci şi sufletul.
A participat la numeroase târguri şi expoziţii în ţară şi străinătate şi a fost recompensat cu premii şi distincţii. Cojoacele lui Traşu` Sofronea se regăsesc în vestimentaţia locuitorilor din zonă, în numeroase colecţii muzeale şi particulare, în galerii de artă populară şi în expoziţii organizate în ţară şi străinătate (Suedia, Germania, Franţa).
Numele său rămâne înscris atât în galeria celor mai talentaţi creatori de artă populară românească cât şi în inimile celor care l-au cunoscut.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Colectivul Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”