107 ani de la Unirea Basarabiei cu Romania

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti vă invită astăzi, la 107 ani de la Unirea Basarabiei cu România, la o expoziție inedită pe care v-o prezentam on-line și care cuprinde imagini din arhiva muzeului cu monumentele transferate din teren acum 89 de ani, documente aparținând Arhivelor Naționale și fotografii cu o serie de scoarțe aflate în colecția  muzeului.

“M.S. Regelui — Iași,

În numele Sfatului Țării, care reprezintă poporul românesc din Basarabia desrobit de jugul secular, aduc Majestății Voastre expresiunea credinței neclintite a întregului popor românesc din România Răsăriteană, care în unire cu țara-mumă vede chezășia desvoltărei sale libere, calea neîmpiedicată spre cultura națională și dreptatea socială.

Al Majestății Voastre prea plecat servitor,

Ioan Inculeț,

Președintele Sfatului Țării din Basarabia”

La 27 martie 1918, Sfatul Ţării a proclamat cu majoritate de voturi Unirea cu România, în condiţiile în care unele grupuri minoritare cereau insistent să se păstreze legăturile cu Rusia. Ioan Inculeț, Președintele Sfatului Țării din Basarabia, va semna Rezoluţia Unirii cu România, adoptată cu 86 de voturi pentru, 3 contra şi 36 abţineri, în prezenţa primului ministru român Alexandru Marghiloman.

„Basarabia a fost smulsă din trupul Moldovei prin forță, cu călcarea oricărui drept și a oricărei dreptăți, în anul 1812. Autonomia promisă la anexare, cu păstrarea limbei române în toate dregătoriile, a fost degrabă retrasă. Basarabia fiind încetul cu încetul transformată într-o simplă gubernie rusească. O sută de ani a durat prigonirea de către Rusia țaristă – o sută de ani a durat cu dârzenie rezistența acestui minunat popor moldovean dintre Prut și Nistru pentru conservarea limbei, pentru păstrarea ființei naționale. Niciodată în cursul acestui veac nu s-a stins focul sfânt al conștiinței naționale. Și odată ce împrejurările deveneau favorabile, acest foc se transforma în flacără, care mistuia cât putea mai mult din piedicile ce erau puse la în calea Unirei cu toți românii.”, declara în 1940, Ioan Inculeț, care acum asista neputincios la înglobarea Basarabiei, a unei părţi a Bucovinei şi Ţinutului Herţa în Uniunea Sovietică.

Municipalitatea Bucureştiului a hotărât ca în unele gospodării din Muzeul Satului să fie găzduite familii de refugiaţi bucovineni şi basarabeni și pentru că nu s-au găsit alte soluţii, aceştia au rămas în muzeu până în 1948.

Legătura dintre Muzeul Satului (prin Dimitrie Gusti și echipele de monografiști) și Basarabia începuse cu un deceniu în urmă.

În 1931, 55 de sociologi, etnografi, antropologi, filosofi şi economişti conduşi de profesorul Dimitrie Gusti, au venit de la Bucureşti pentru a cerceta satul românesc din Basarabia. Din câteva zeci de localităţi din stânga Prutului au ales comuna Cornova, judeţul Orhei. Cât timp lipsea Dimitrie Gusti, cercetarea era condusă de H.H. Stahl.

„Încolo, domnule Profesor, o duc aici cam singur, dar destul de bine. Şi dacă mi se mai întâmplă să-mi scrântesc, ca săptămâna trecută, un picior, apoi îmbogăţesc dosarul magiei cu fişe, căci mă vindec cu pământ de la rădăcină de prun, fiert cu câlţişor de in şi mă las plimbat pe la toate descântătoarele din sat (pe vârstă şi stare socială).

Cu sătenii mă împac excepţional de bine. Cavalerii cl. I., din toată regiunea nici nu mai fac bal fără mine. Mă chiamă şi eu sunt silit să dansez demonstrativ, «ca la Bucureşti», (…) în bocanci, cu domnişoare mai mult desculţe. Ştiţi că acum în sat există o modă monografică: cu cămaşa răsfrântă, cu mânecile suflecate şi cu cozorocul tăiat, adică cu şapca în formă de bască. E un costum purtat de protipendada cavalerilor de-a’ntâia.

Viile încă n-au început. Dar oamenii pregătesc de pe acum vin în mici balercuţe, ca să aibe la cules. În sat e o beţie generalizată, spăimântătoare. Noaptea satul întreg urlă: cântece monografiste. Se fac şezători de penit pene, de răsărite, de tors, la care particip. Apoi se mai taie flăcăii în cuţite şi vin de mi se jeluiesc. Le dau cu iod şi fac fişe pe moralitate. Satul e deci cu totul altfel acum pe toamnă. Jalnic, dar interesant.”, scrisoarea lui H. H. Stahl către Dimitrie Gusti, sept. 1931.

Rezultatele acestei cercetări au fost remarcabile și s-au concretizat prin aducerea în 1936 în Muzeul Satului a 3 gospodării și a 4 mori. Gospodăriile au fost aduse din Stoicani (Soroca),  Ignăţei (Orhei) si Olăneşti(Cetatea Albă).

Astăzi, la 107 ani dupa Unirea Basarabiei cu România, vă prezentăm într-o expoziție inedită imagini din arhiva Muzeului Național al Satului Dimitrie Gusti cu monumentele transferate în muzeu acum 89 de ani, documente aparținând Arhivelor Naționale și fotografii cu o serie de scoarțe aflate în colecția  muzeului.