18 decembrie – Ziua Minorităților Naționale

Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” are plăcerea să vă invite miercuri, 18 decembrie, la prima ediție a evenimentului de diplomație publică dedicat sărbătoririi “Zilei Minorităților Naționale”.

La eveniment vor lua parte domnul dr. arh Sergiu Nistor, consilier prezidențial, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, deputatul Varujan Pambuccian,  secretarul  de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Guvernului României, Lacziko Enikő Katalin.

În cadrul evenimentului, de la ora 15.30, în Sala H. H. Stahlva avea loc vernisajul expoziției “Portrete”, care va cuprinde fotografii de arhivă, obiecte și costume tradiționale ale celor 18 minorități naționale care conviețuiesc pe teritoriul României, regăsite în colecțiile de patrimoniu ale Muzeului Național al Satului ”Dimitrie Gusti”.

De asemenea, în Sala de Sticlă va fi prezentată o expoziție de desene și picturi intitulată Copiii prin desen și culoare despre drepturile lingvistice ale minorităților naționale.     

Pe parcursul întregii zile, pe scena Sălii Victor Ion Popa, vor evolua ansambluri aparținînd diverselor etnii, iar publicul va putea lua parte atât la demonstrații ale meșterilor populari, cât și la prezentări de gastronomie tradițională.

***

Pe 18 decembrie 1992, Adunarea Generală a ONU a adoptat “Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase”, primul document internaţional care oferea o garanţie a respectării drepturilor minorităţilor. In urma acestei decizii, o serie de state au declarat ziua de 18 decembrie Zi a minorităţilor naţionale. România s-a raliat acestui demers internaţional si in 1998, prin aprobarea HG nr. 881/ 1998, data de 18 decembrie este declarată “Ziua minorităţilor naţionale”. Incepand din anul 2017, 18 decembrie este instituită “Ziua Minorităţilor Naţionale din România”, ca sărbătoare naţională.

PROGRAM

Date

18 dec. 2019
Terminat

Time

Toată ziua

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Organizator

MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului