Artişti plastici comentaţi de Petre Oprea

Pictură, sculptură și grafică românească din colecţii particulare

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti“ vă invită joi, 29  iunie 2017, Sala de sticlă, Şos. Kiseleff  nr. 30 la vernisajul expoziţiei „Artişti plastici comentaţi de Petre Oprea” care reuneste lucrari de pictură, sculptură și grafică românească aflate în diverse  din colecţii particulare.

Expoziția este deschisă în cadrul Simpozionului „Petre Oprea“ de istoria artei românești, ediția a VI-a, fiind o constantă încă din a doua ediţie din anul 2013. Iată că această iniţiativă a colecţionarilor Karlfried Patzelt, Liviu Gavrilescu şi a regretatului Dan Zlatanovici, toţi trei membri ai Societăţii Colecţionarilor de Artă din România, a ajuns la a cincea ediţie graţie perseverenţei organizatorilor şi a participării a tot mai mulţi colecţionari. Şi multe dintre operele prezentate sunt importante, fără îndoială şi ca urmare a inspiratei teme a expoziţiei. Organizatorii expoziţiei şi respectiv ai catalogului au revăzut publicaţiile semnate de Petre Oprea, inserând în catalog cele mai sugestive judecăţi de valoare ale acestuia faţă de opera multor artişti plastici români. În scrierile acestui istoric şi critic de artă, deopotrivă apreciat de experţii de artă, muzeografi, colecţionari şi iubitori de artă, apar mii de nume de artişti întrucât încă din tinereţe, el a abordat fenomenul artistic în toată complexitatea lui, mai degrabă decât să se limiteze în a studia opera unor mari artişti cărora să le consacre monografii consistente. Desigur că ambele demersuri sunt necesare şi complementare în studiul artei româneşti, dar timp de mai multe decenii , Petre Oprea a fost aproape singurul care a studiat sistematic fenomenul colecţionării obiectelor de artă, istoria criticii de artă şi rolul ei în fiecare etapă în stabilirea ierarhiilor artistice, rolul statului, la început extrem de timid, în sprijinirea vieţii artistice şi multe altele. Totuşi, şi el a studiat sistematic opera câte unui artist – aş aminti aici doar trei nume: Francisc Şirato, M. H. Maxy şi Marius Bunescu – contribuţiile sale fiind de neocolit pentru oricine se apleacă asupra activităţi acestora. Prezentul catalog nu este exhaustiv faţă de titlul ales având în vedere miile de nume care ar trebui acoperite. Dar este un început pe care organizatorii l-ar dori continuat astfel încât prezentarea de lucrări aflate în colecţii particulare să fie totodată şi un prilej de a rememora afirmaţiile istoricului şi criticului de artă Petre Oprea, mentor mai mult sau mai puţin ai multor iubitori de artă din ziua de azi. (Mihaela Varga)

Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 și 18.00, până la 30 iulie 2017, in Sala de sticlă, Şos. Kiseleff  nr. 30.

Date

29 iun. 2017 - 30 iul. 2017
Terminat

Time

10:00 - 18:00

Locație

Sala de Sticlă

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului