
Bucovina – Ținutul Echilibrului
Bucovina – Ținutul Echilibrului, expoziție de fotografie semnată de
canotorul Sergiu Bejan
Muzeul Național al Satului ”Dimitrie Gusti” vă invităla expoziția de fotografie “Bucovina – Ținutul Echilibrului”, semnată de campionul mondial și european la canotaj, Sergiu Bejan. Expoziția este organizată de către brandul de apă minerală naturală BUCOVINA și poate fi vizionată până la finalul lunii iulie.
În cadrul expoziției pot fi admirate fotografii realizate de Sergiu în ținutul Bucovinei, în care a imortalizat cu mult talent și artă peisaje ce surprind farmecul anotimpurilor. De asemenea sunt expuse și fotografii cu animale, de la căprioare până la singuraticii și greu de surprins cocoși de munte sau impunătorii cerbi.
Născut la 18 noiembrie 1996 la Suceava, Sergiu Bejan este membru al lotului Olimpic de canotaj al României. Pe drumul către performanță a pornit la vârsta de 15 ani, când a fost selectat pentru lotul național de juniori la canotaj.
Pasiunea pentru fotografie a avut-o dintotdeauna, însă concret i-a dat curs în urmă cu 7 ani, când și-a achiziționat primul aparat foto DSLR.
Pasiunea pentru fotografie mă ajută să mă deconectez și să mă reîncarc pentru o nouă și lungă zi de antrenamente, să descopăr frumusețile naturii și secretele animalelor sălbatice. Sunt un mare iubitor al faunei și florei, îmi place nespus de mult să-mi petrec o parte din timp explorând natura. La Snagov, ies la fotografiat când îmi permite timpul, însă atunci când ajung acasă, în Bucovina, ieşirile sunt mult mai dese şi mai spectaculoase. Pentru mine, Bucovina este Raiul pe Pământ! – a declarat Sergiu.
Cu peste 80 de titluri în palmares – inclusiv cele în care, alături de coechipierul său Marius Cozmiuc, au devenit campioni europeni la proba dublu rame și primii canotori români campioni mondiali în proba masculină de dublu rame, Sergiu mai adaugă și premii obținute la competiții de fotografie.
Pentru performanță este nevoie de multă muncă și nu în ultimul rând de ambiție și dedicare totală. Indiferent dacă vorbim de performanță sportivă sau de un alt domeniu. Din punctul meu de vedere, Sergiu are toate aceste calități și sunt sigură ca va face, în continuare, lucruri extraordinare atât la canotaj cât și în fotografie. Eu îl voi susține și de acum încolo și mă bucur că are și alți susținători, așa cum este apa BUCOVINA, care îi este alături pentru a-i face cunoscut talentul, a transmis dna. Elisabeta Lipă.
Ne bucurăm că parteneriatul dintre apa BUCOVINA și Federația Română de Canotaj evoluează, susține setea de performanță a sportivilor, dar și pasiunile acestora. Apa BUCOVINA a făcut echipă foarte bună cu Federația Română de Canotaj în acțiuni comune de responsabilitate socială pentru protejarea naturii, iar acum, încurajăm cu mare drag pasiunea lui Sergiu pentru fotografie prin organizarea acestei expoziții care suprinde cu mult talent zona Bucovinei. Expoziția a fost realizată cu suportul Muzeului Satului. Mulțumim pentru implicare! a declarat Ioana Vișean, PR Manager Maspex Romania.
Mă bucur să văd și să cunosc un tânăr cu un caracter atât de complex, care își face timp printre competiții și antrenamente, să și urce pe munte să pozeze și să transforme totul într-o expoziție atât de frumoasă. Îl felicit din toată inima pe campionul nostru Sergiu Bejan pentru medaliile obținute și pentru pasiunea sa pentru natura și fotografie, a declarat dna. Paula Popoiu, director Muzeul Național al Satului.
Cariera sportivă
În noiembrie 2017, Sergiu a fost inclus în programul ,,Samurai 2020″, creat pentru a acorda asistență specială sportivilor cu potențial de a obține medalii la cea de a XXXIl-a ediție de vară a JO Tokyo 2020. După 21 de ani în care România nu mai avusese echipaj masculin la Jocurile Olimpice la proba de 8+1, Sergiu a reprezentat cu onoare țara la această probă.
În 2018, a concurat la Campionatele Europene de la Glasgow, Marea Britanie, la proba de opt rame cu cârmaci, unde a obținut prima sa medalie de bronz la o competiție de seniori.
În 2020, Sergiu Bejan a participat și la Campionatele Europene de la Poznan, Polonia, unde a obținut argintul iar anul 2021 i-a adus medalia de argint la Campionatele Europene de la Varese, Italia.
Alături de Marius Cozmiuc, Sergiu Bejan a devenit, în 2022, campion european la proba dublu rame. Tot în 2022, pe 24 septembrie, Sergiu și Marius au scris istorie, devenind primii canotori români campioni mondiali în proba masculină de dublu rame. Cea mai recentă medalie obținută a fost una de argint, câștigată împreună cu echipajul 8+1 la Campionatele Europene de canotaj de la Bled, Slovenia, în luna mai a acestui an.