Cârstovul Viilor

Vă așteptăm, în perioada 12-14 septembrie 2020, la evenimentul cultural Ziua Crucii. Cârstovul Viilor. Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci (14 septembrie) este sinonimă cu Cârstovul Viilor, sărbătoare ce marchează, conform calendarului popular viticol, începutul culesului viilor și „bătutul nucilor”.

Datinile şi obiceiurile specifice culesului viilor vor fi ilustrare de Ansamblul folcloric „Ţara Vrancei” din Focşani, jud. Vrancea. Iubitorii de artă populară vor putea achiziţiona din târgul organizat cu acest prilej obiecte confecţionate de meşterii populari venți din toată țara.

Vor fi alături de noi și de această dată actorii Teatrului Muzical Ambasadorii cu musicalul „Înșir’te mărgărite” de Roman Vlad, în regia lui Dan Tudor, scenografia Vioricăi Petrovici, adaptare Ivona Cristescu după celebra feerie a scriitorului Victor Eftimiu, spectacol pentru copii  oferit de TEATRUL MUZICAL AMBASADORII, ce desfășoară primul parteneriat cu Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”,  în cadrul programului SAMER (Stagiunea Artistică Muzicală Estivală a României).

Nu vor lipsi epigramele lui Păstorel Teodoreanu în interpretarea actorului Alexandru Nicolae Mihai, iar Asociația CONIL  va lansa cartea „Creatorii de Povești“. Cei dornici să învețe olăritul se pot înscrie la atelierele susținute de un renumit meșter olar.

Luni, 14 septembrie, în ziua Înalțării Sfintei Cruci, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Biserica Turea, iar mai apoi, la Biserica Dragomirești, va fi Sfințită Crucea Toader Turda din Săpânța, donată de fiul acestuia, cunoscutul artist și interpret de muzică populară, Gheorghe Turda.

Prețul biletului de intrare – 15 lei/adult, 8 lei/pensionar, 4 lei/elev, student

Prețul participării la atelierele de creație – 20 lei/participant; înscrieri la adresa de mail programe.culturale@muzeul-satului.ro

Date

12 sept. 2020
Terminat

Time

9:00 - 19:00

Locație

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Șos. Kiseleff nr. 28-30, sector 1 Bucuresti, 011347 România

Organizator

MUZEUL NAȚIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului