CONFERINȚA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE MUZEALĂ, EDIȚIA A II-A
Stimați colegi,
Muzeul Satului Național „Dimitrie Gusti” din București organizează în perioada 14 – 15 noiembrie 2019 a doua ediție a Conferinței Naționale de Educație Muzeală. Temele de anul acesta sunt De mic la muzeu (activități pentru copii între 1-5 ani) și Patrimoniul pe înțelesul meu! (public de nișă: voluntari români și străini, corp diplomatic, pensionari, studenți în practică de specialitate, persoane private de libertate și din învățământul de corecție etc).
Vor fi discutate și prezentate programe de educație muzeală în general și în particular, activităţi specifice pentru fiecare categorie de public, beneficiar sau facilitator al ofertei educaţionale a instituţiilor de cultură – de la expoziţia permanentă, la expoziţiile temporare, programe educative, publicaţii etc. Întâlnirea va fi şi o bună ocazie de a împărtăși experiențe în domeniul educației, de a face schimb de idei, programe pentru aceasta categorie de public.
Sunt așteptați să participe specialiști din muzee, universități, licee, școli și grădinițe, centre și ONG-uri. Totodată, vor participa reprezentanți ai Ministerului Culturii și Identității Naționale, ai Ministerului Educației Naționale, precum și alte instituții din domeniul educației.
Confirmarea de participare se va trimite pe adresa relatii.publice@muzeul-satului.ro prin completarea formularului ataşat.
Mai multe detalii: 021 317 91 03/int. 178