Cu gândul la Creangă…

Cu gândul la Creangă…

 

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită sâmbătă, 3 iunie, la evenimentul omagial Cu gândul la Ion Creangă… organizat cu ocazia împlinirii a 180 de ani de la nașterea marelui clasic al literaturii române, despre care G. Călinescu spunea că ”este fără îndoială genial, ca orice scriitor despre care se poate spune că are simțul genial instinctiv al limbii și al etosului popular nealterat”, iar opera sa ”este expresia uimitoare a bunului-simț și a unui suflet elementar, încremenit în formule neschimbătoare, eterne”.

”Nu știu alții cum sunt…”, dar noi, Cu gândul la Ion Creangă… ne aducem aminte de anii frumoși ai copilăriei, iar cei mici se vor bucura de un program variat din care nu vor lipsi reprezentația pusă în scenă de Teatrul Ion Creangă De-aș fi Scufița Roșie, reprezentația de teatru de umbre Capra cu trei iezi, ateliere de creație interactive unde vor modela în lut personajele lui Creangă și vor  desena.

Program

10.30 – 11.30  –   Reprezențatie teatru de umbre –„Capra cu 3 iezi”      Scena Dumitra

 

12.00 – 13.00 –  Reprezentaţie teatru „De-aș fi Scufița Roșie”               Scena Dumitra

Teatrul „Ion Creangă” din București

 

13.00 – 13.30 – Căluşarii, Sarbi, Olt                                                        Scena Dumitra

 

14.00 – 16.00 – În lumea persoanjelor lui Creangă                          Gospodăria Stănești

Ateliere de modelaj în lut

Prof. coord. Cristian Munteanu

10.00 – 12.00  Ateliere de pictură pe hartie și piatră                               Gospodaria Şanţ

Asociaţia „Lume Bună”

 

14.00 – 15.30  Ateliere de desen pentru copii – cu pictorul Ilua Cristina Koszti

  • Miniportrete realizate în creion ale miniparticipanţilor la expoziţia de 1 iunie
  • Desene ale monumentelor din muzeu

 

9.00 – 19.00 – Târgul copiilor: târg de jucării, carte pentru copii, dulciuri de sezon

11.00 – 19.00 –  Film de prezentare „Viaţa şi opera lui Ion Creangă”

Ecran clădirea administrativă

Mai multe informaţii:

Biroul Relaţii Publice

021 317 91 03 / int. 178

Date

03 iun. 2017
Terminat

Time

9:00 - 19:00

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Organizator

Iuliana Grumazescu
Phone
0721219618
Email
iuliana_grumazescu@yahoo.com

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului