Deschiderea Anului Cercetășesc

Ca in fiecare an, Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi “Organizaţia Naţională Cercetaşii României” organizează evenimentul “Deschiderea Anului Cercetăşesc”.

Anul acesta, Centrele Locale ale “Organizaţiei Naţionale Cercetaşii României” din Bucureşti şi Ilfov, vor deschide Anul Cercetăşesc 2019 – 2020 în incinta muzeului, sâmbătă, 19 octombrie 2019.

Evenimentul se va desfăşura între orele 10.00-15.00 şi vor participa  peste 1000 de cercetaşi: lupişori (7-10 ani), temerari (11-14 ani), exploratori (15-18 ani), seniori (18-24 ani).

Cercetaşii României – scurt istoric*:

În 1912 apăreau primele grupuri de cercetaşi români (Blaj, Braşov, Bucureşti) pentru ca în 1914, datorită activităţii lor creative, să ia fiinţă “Asociaţia Cercetaşii României”, recunoscută oficial.

În timpul Primului Război Mondial, cercetaşii români au dat o mână de ajutor în spatele liniei frontului, fiind prezenţi acolo unde era nevoie, înlocuind sanitari, curieri, telegrafişti. În memoria celor ce au murit atunci, la Tecuci a fost ridicat un monument, singurul din lume dedicat cercetaşilor.

În 1922 “Asociaţia Cercetaşii României” devine membru fondator al  Organizaţiei Mondiale a Mişcării Cercetăşeşti. În 1937, anul desfiinţării sale, Organizaţia se afla peste tot unde era nevoie de ajutorul ei.

În urma ordinului de abolire dat de Carol al II-lea, Asociaţia îşi suspendă orice activitate. Renăscută în 1990, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“, cea mai mare mişcare neguvernamentală de tineret din România, se face repede cunoscută atât în ţară cât şi în străinătate.

În 1993, Organizaţia Naţională „Cercetaşii României“ este singura mişcare cercetăşească din România reprimită în Organizaţia Mondială a Mişcării Scout care numără în prezent peste 50.000.000 membri activi în 216 ţări şi teritorii. În România, peste 5.000 de membri îşi desfăşoară activitatea în 75 de grupuri.

*http://scout.ro/despre-noi/istoric/

Date

19 oct. 2019
Terminat

Time

10:00 - 15:00

Locație

Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti"
Șoseaua Kiseleff, nr. 28-30

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru!

Obțineți cele mai recente știri, oferte exclusive și actualizări ale muzeului.

TUR VIRTUAL MUZEUL SATULUI

Prezentare Muzeul Satului